Mulți angajați și-ar putea pierde locul de muncă și ar putea fi înlocuiți cu roboți chiar în câțiva ani. Consultantul de business Lorand Soares Szasz a explicat și care sunt domeniile care nu vor mai avea nevoie de oameni.
Multe studii au arătat că peste un miliard de oameni își vor pierde locurile de muncă în următoarele decenii, dar și că există angajați care ar putea fi înlocuiți de roboți chiar în câțiva ani. Consultantul de businnes Lorand Soares Szasz a explicat de ce unele persoane și-ar putea pierde jobul mai repede decât celelalte și ce schimbări vor fi în aceste domenii.
Contabilitatea primară
„Primul pe lista mea e contabilitate primară. Asta nu înseamnă că nu o să mai existe nicăieri în lume un contabil care face contabilitate primară, ci o mare majoritate a contabililor care fac contabilitate primară o să dispară. Și deja avem softuri care fac contabilitate primară mai bine decât oamenii, mult mai rapid, mult mai eficient, mai ieftin pentru companii. Trebuie să fim conștienți că acest loc de muncă nu va dispărea de pe o zi pe alta, nu se va întâmpla uniform în toate țările.”, e de părere Lorand Soares Szasz.
Angajații din depozite riscă să își piardă jobul
„Acei oameni care încarcă lucruri. Amazon are 1,6 milioane de angajați, este una dintre cele mai mari companii din lume, are 520 de mii de roboți în acest moment în depozite și până în 2029, previziunea lor este că o să aibă un depozit care să fie 100% robotizat, adică nu există niciun om acolo.”, arată consultantul.
Traducători-interpreți
„Softurile care fac traduceri sunt din ce în ce mai eficiente. Sunt foarte bune. Imaginați-vă că există acum un soft, care în timp ce vorbești poate să traducă în timp real, fie în voce, fie în scris, în 40 de limbi diferite, cu căștile în ureche, într-o aplicație în telefon. Eu îmi imaginez ca în viitor să nu mai fiu nevoit să învăț limbi străine... Noi știam că cu cât știi mai multe limbi străine, cu atât mai multe oportunități vei avea. Eu cred că vom avea niște ochelari de soare și mergem într-o țară în cu o limbă complet diferită, vorbim în română, persoana respectivă, cu ochelari, captează și cu căști direct în ureche îi traduce ce spun eu în română.”, a explicat invitatul lui Iusti Fudulu la iThink.
Operatori call center
„Suportul pentru clienți, call center, acei oameni care răspund la telefon. Și vedem deja la multe companii mari.”, a spus Lorand Soares Szasz, făcând referire la limitarea pe cât posibil a contactului direct uman, în partea de relații cu clienții și utilizatorii la marile companii.
Ajutor de bucătar
Nu mai este un secret că unele restaurante din străinătate deja au cumpărat roboți care să ajute bucătarii și au concediar o parte din angajați. „Avem roboți în lume, unii care sunt extrem de eficienți, unul care face numai burgeri, îi spune robo-burger.”, a mai adăugat business coach-ul Lorand Soares Szasz în emisiunea iThink.