Un job pe timpul verii în UE e plătit, în medie, cu 700 de euro pe lună. Poţi lucra în hotelurile din Grecia şi Italia, la cules de fructe în Germania, dar şi în pădurile din Cehia.
Dacă eşti femeie şi ai între 18 şi 30 de ani, poţi aplica pentru joburi sezoniere într-un hotel în Grecia. Avantajul este că, la greci, sezonul turistic include şi luna septembrie, astfel încât poţi strânge câteva mii de euro cu un job de vacanţă. Trebuie să ştii puţină engleză, franceză, rusă, italiană, germană sau spaniolă (măcar începător spre mediu).
"Pentru cameriste, salariul porneşte de la 600 de euro pe lună. Pentru ospătăriţe, de la 700. La care se adaugă tipsurile (bacşiş - n.r.). În Grecia, tipsurile se împart. Un ospătar va lua 6-7% din bacşis, dar şi cameristele primesc în jur de 2-3%", spune Narcis Afrăsinei, reprezentant al agenţiei Work and Travel Club.
Pentru a intra în program, plăteşti 200 de euro şi trebuie să ai încă 50-60 de euro pentru transport. Plecările sunt în iunie şi iulie. Ajunsă în Grecia, vei lucra 8 ore pe zi, şase zile pe săptămână, iar orele suplimentare vor fi negociate cu angajatorul. Dacă nu îţi place angajatorul, vei fi mutată în aproximativ o săptămână la un altul.
De asemenea, îţi poţi alege staţiunea în care vrei să lucrezi.
- Poţi găsi informaţii pe www.workandtravelclub.ro sau le telefon 021.335.08.12.
În hoteluri din Italia: dacă respecţi contractul, transportul e gratuit
Femeile şi bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, cu bune cunoştinţe de italiană, pot aplica pentru un job pe durata de 1-6 luni în Italia. "Trebuie să vorbească fluent, pot exista mici greşeli de gramatică, şi să înţeleagă în proporţie de 90%", spune Delia Petruse, directorul general al SC Agenţia Roma SRL. Marele avantaj este că nu veţi plăti taxe la plecare.
După interviul de italiană (îl poţi da la sediul din Cluj-Napoca al agenţiei, pe internet sau la telefon), vei putea pleca imediat în Italia. Transportul îl plăteşti din buzunar, dar, dacă îţi onorezi contractul, banii îţi vor fi rambursaţi la întoarcere.
Programul este de 8 ore pe zi, 5-6 zile pe săptămână. Posturile disponibile: recepţioner, secretar, barman, ospătar, bucătar, ajutor bucătar, pizzar, cameriste.
- Informaţii: infoagentiaroma@yahoo.com, 0264. 484.458.
Job pentru doi la pădure, în Cehia
Pentru familii (dar sunt permise şi aplicaţiile individuale) există şansa de a lucra pentru trei luni în Cehia, la plantat de puieţi de brad. Cunoştinţele de engleză constituie un avantaj. Transportul şi masa nu sunt incluse, dar cazarea şi asigurările sociale şi medicale - da.
Poţi aplica şi pentru postul de silvicultor, plătit cam la fel (circa 700 de euro). În Germania, aceeaşi agenţie oferă contracte la cules de fructe. Vei fi plătit în funcţie de cantitatea de fructe culese.
- Informaţii: office@europajobs.ro, 0231. 532.098.
OFERTE
Italienii şi grecii caută angajaţi în hoteluri, cehii - în silvicultură
- Ce salariu poţi primi la un job sezonier în străinătate