Economiştii sunt profesionişti care spun lucruri perfect adevărate, dar care nu sunt de niciun folos, potrivit unui banc spus de Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, în cadrul unui simpozion privind revenirea economică a României, organizat astăzi.
Câţiva oameni zburau într-un balon şi şi-au dat seama că au pierdut direcţia. Au decis atunci să se apropie de sol şi să întrebe pe cineva unde se află. Apropiindu-se de o clădire cu aspect academic, au zărit în curtea interioară a acesteia un individ pe care l-au întrebat unde se aflau. Uitându-se la balon, şi apoi la sol, individul a răspuns "Vă aflaţi într-un balon". Replica unuia din care călătoreau cu balonul a fost următoarea: "Urăsc economiştii". "De unde ştii că este economist?" au întrebat colegii săi. "Pentru că ceea ce a spus este perfect adevărat, dar fără niciun folos", a răspuns acesta - este bancul spus de Jeffrey Franks în cadrul simpozionului.
Franks a spus că se consideră mai degrabă un gânditor. Acesta a trecut în revistă cele mai importante progrese făcute de România în ultimii doi ani, perioada în care s-a derulat acordul de finanţare al FMI.
Creşterea potenţială a economiei României este de 3% pe termen mediu
"Acum 2 ani România a fost lovită de criză şi a resimţit foatre puternic impactul acesteia, tocmai pentru economia locală avea o serie de dezechilibre moştenite de dinainte de criză", a spus Franks.
"Am lucrat la multe din aceste dezechilibre. Am îmbunătăţit situaţia balanţei fiscale care era înainte de criză de circa 8% din PIB, şi care trebuie să ajungă în acest an la 4,4% din PIB. Percepţia asupra riscului pieţei locale s-a îmbuntăţit, iar acum prima de risc a României este sub cea a Croaţiei, Ungariei, Portugaliei, Spaniei, Greciei", a completat acesta.
"România are nevoie acum de creştere economică sustenabilă, pentru că românii au în prezent unul dintre cele mai slabe niveluri de trai din UE".
În opinia lui Franks, creşterea potenţială a României pe termen mediu este de 3%, iar adevărata provocare a ţării este să atingă acest potenţial.
În opinia acestuia, productivitatea muncii trebuie să crească, starea infrastructurii trebuie îmbunătăţită şi trebuie lucrat de asemenea la "infrastructura instituţională" pentru a avea o creştere economică sustenabilă.