Masa Ogawa, fondatorul grupului Yamato - The Drummers of Japan, va demonstra a treia oară bucureştenilor că Taiko înseamnă „Bătaia inimii“.
Bat în instrumente vechi de 400 de ani, au fost aplaudaţi de peste două milioane de spectatori la concertele din toată lumea. Yamato - Toboşarii Japoniei, 12 femei şi bărbaţi care transformă instrumentele de percuţie în creioane care scriu mesaje pe suflet. Au primit cronici pozitive în presa din toată lumea şi revin pentru a treia oară la Bucureşti. În această seară, de la ora 20.00, veţi avea parte de o explozie de ritm, energie şi suflet la Sala Polivalentă, cu spectacolul „Shin-on-Heartbeat“ (Bătaia inimii - n.r.). Trupa a fost fondată în 1993, de Masa Ogawa, în provincia Nara, supranumită „Leagănul culturii japoneze“. Au „plecat în lume“ în anul 1998, în jur de 1.400 de spectacole. Energia de care dau dovadă pe scenă se datorează şi ritmului de viaţă: mănâncă sănătos, îşi respectă cu stricteţe orele de odihnă, dar şi pe cele de studiu, şi aleargă 10 kilometri în fiecare zi.
Într-un interviu făcut după spectacolul din Budapesta, Masa Ogawa, liderul japonezilor-toboşari, vorbeşte despre ce înseamnă tehnica şi ritmul tobelor Taiko, instrument specific nipon. EVZ: Trupa şi-a luat numele după vechiul nume al Japoniei. Fără îndoială, civilizaţiile vestice nu asociază „Ţara Soarelui Răsare“ cu instrumentele de percuţie. În opinia voastră, acest nou element - experienţ a tobelor - îmbunătăţeşte sau transformă imaginea Japoniei? Masa Ogawa (liderul trupei Yamato Drummers of Japan): Tobele Taiko nu înseamnă doar percuţie pentru poporul japonez. Sunetul tobelor Taiko are o legătură mult mai strânsă cu spiritul japonez. Japonezii simt acest sunet când îl aud. Nu numai sunetul tobelor Taiko, ci şi instrumentul în sine poate exprima spiritul japonez. În ce măsură se potriveşte acest gen culturii vechi japoneze? Are comunitatea de percuţie rădăcini mai adânci? Sunt peste 10.000 de grupuri diferite de Taiko în Japonia. Fiecare oraş mic sau sat are propriul grup. Ei cântă pentru comunitatea lor, atunci când au câte un festival. Şi au ritmul lor original. Acel ritm ajunge de la copii până la bătrâni. E ca o bătaie a inimii. Sunt aproape 100 de instrumente la care cântaţi într-un spectacol. E mai uşor sau mai greu pentru voi să faceţi un spectacol, decât i-ar fi unei orchestre tradiţionale care foloseşte atâtea instrumente? Spectacolele de tobe Taiko sunt mai degrabă ca o conversaţie. Bineînţeles că folosim limbajul muzical. Cel mai important, atunci când cânţi la tobele Taiko, este să te simţi bine. De aceea, uneori este dificil să cântăm bine, pentru că înainte ne-am certat între noi. Credeţi că civilizaţiile vestice pot aprecia la adevărata valoare spectacolele voastre? Nu este necesar ca publicul să aibă tradiţii şi rădăcini culturale similare cu cele pe care le aveţi voi? Aş vrea să sărbătoresc viaţa alături de oamenii care se adună în jurul tobelor Taiko. Cred că este destul de uşor să simţi puterea sunetelor lor, pentru că toţi avem în noi o inimă care bate. În ce ţară sau pe ce continent v-aţi simţit cel mai bine până acum? Unde aţi avut cel mai bun sau mai primitor public? Sincer, nu pot să aleg. E o întrebare dificilă pentru mine. Toate ţările pe care le-am vizitat au avut o atmosferă diferită. Unii oameni ne-au dat reacţii încântătoare, alţii ne-au încărcat cu tensiuni destul de grele. Asta înseamnă că acea ţară care v-a primit mai bine este mai deschisă şi mai diversificată cultural? Poate semăna cu răspunsul unui student, dar, sincer, eu mă bucur oriunde. Aşa cum am explicat mai devreme, taiko înseamnă conversaţie. Toboşarul „vorbeşte“ tot timpul cu tobele. Apoi încercăm să comunicăm cu publicul. Este minunat pentru noi. E posibil să vă înlocuiţi instrumentele cu altceva? Dacă aţi fi obligaţi să improvizaţi un show de percuţie pe stradă, aţi putea face asta? Bineînţeles că putem cânta şi cu alte instrumente, chiar şi cu o cutie de Cola. Îmi place să avem spectacole pe stradă. Dar asta nu e taiko. Taiko nu înseamnă doar muzică ritmată. După un concert, nu vi se întâmplă să vă săturaţi şi să vă vină să daţi naibii tobele? Asta pentru că un spectacol este foarte obositor, atât fizic, cât şi mental... Nu ne simţim obosiţi după spectacole. Ne „cheltuim“ toată energia, dar primim o nouă energie de la public. Pe lângă aplauze, ovaţii şi cererile de turneu, ce înseamnă, în accepţiunea voastră, cel mai mare succes al genului pe care îl cântaţi? Aţi ajuns acolo? Nu există un scop. De fiecare dată, fiecare oportunitate de a ne întâlni cu publicul este o experienţă nouă şi antrenantă pentru noi. Nu putem fi relaxaţi când stăm în faţa publicului. Dăm ce e mai bun din noi de fiecare dată. Sunteţi mereu în turneu. Ce vă lipseşte cel mai mult din ţara şi oraşul natal? Mâncarea japoneză adevărată! Bănuiesc că aveţi foarte puţin timp liber atunci când sunteţi în turneu. Cum îl petreceţi? Dormim în majoritatea timpului liber.
Recomandările noastre
