Cele două cazuri au fost sesizate în premieră de jurnalistul Dan Andronic pe evz.ro. Niciuna dintre cele două vile din Pipera nu avea cameră de supraveghere, iar jandarmul de la reședința ambasadorului nu a văzut și nu a auzit nimic
Reședința ambasadorului Republicii Pakistan și casa lui Gheorghe Hagi, ambele aflate pe strada Iancu Nicolae din Pipera, au fost sparte de hoți, în perioada sărbătorilor, în absența proprietarilor. Casa lui Hagi era păzită de o firmă privată, iar reședința de Jandarmerie.
În legătură cu evenimentul produs la reședința ambasadorului Republicii Pakistan, Jandarmeria București a precizat că, în baza protocoalelor încheiate, asigură paza reședinței cu un post permanent, cu un jandarm. „Obiectivul este situat într-un complex de vile și se învecinează cu proprietăți private, vile cu unu, două etaje. Jandarmul nu are vizibilitate și nu poate interveni decât la intrarea principală în obiectiv, iar reședința nu are camere de supraveghere conectate la cabina jandarmului sau alt sistem de alarmă care să atragă atenția asupra faptului că se întâmplă ceva în interior”, precizează Jandarmeria, care mai arată că pătrunderea în interiorul obiectivului nu s-a făcut prin zona supravegheată de jandarm.
Polițiștii au anunțat că au un cerc de suspecți și au deschis dosar penal pentru furt calificat. Prejudiciile nu au fost stabilite, deoarece proprietarii nu s-au întors încă din vacanță, iar sesizările către Poliție au fost făcute de angajații acestora.
Liberalii îi taxează pe Liviu Dragnea și Carmen Dan
Deputatul PNL, Ovidiu Raețchi, vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, a scris pe Facebook că Jandarmeria trebuie să-și perfecționeze atribuțiile, nu să primească sarcini „bizare”. „Faptul că reședința ambasadorului Pakistanului - obiectiv cu grad ridicat de risc - a fost jefuită fără ca jandarmul din postul permanent de pază să aibă vreo reacție (să ne gândim ce se putea întâmpla în cazul unui atentat?) trebuie să-i clarifice definitiv doamnei Carmen Dan faptul că Jandarmeria e în situația de a-și perfectiona atribuțiile deja existente, nu de a primi sarcini și drepturi bizare, precum cel de a desfașura anchete penale sau de a reprima manifestațiile fără restricțiile aplicabile în prezent. Domnule Dragnea, doamna Dan, hai să-i ajutam pe jandarmi să facă bine lucrurile pentru care s-au antrenat și pentru care au ales această armă - asigurare și restabilire”, a scris Raețchi pe rețeaua de socializare.
Lege pentru sporirea puterilor Jandarmeriei
Un număr de 120 de parlamentari PSD au depus un proiect de lege în Legislativ care acordă Jandarmeriei puteri sporite, precum dreptul de a identifica persoane, de a efectua cercetare judiciară, de a percheziționa autovehicule și de a chema sau conduce persoane la sediu. Inițial, propunerea legislativă a fost semnată și de cinci parlamentari PNL, dar aceștia și-au retras semnăturile.