DUMA (Bulgaria), 21 iulie 2020 – Cu peste 85% mai puțini turiști vor vizita partea sudică a litoralului Mării Negre din Bulgaria în această vară.
Prognoza este a președintelui Camerei Regionale de Turism, Ivan Ivanov. Potrivit acestuia, personalul din turism este concediat în masă, ceea ce va crește șomajul cu aproape 30%, în toamnă.
Ivanov a descris situația ca fiind extrem de îngrijorătoare. Zborurile charter cu turiști străini în sudul litoralului bulgăresc al Mării Negre sunt în această vară din doar patru țări - Germania, Polonia, Republica Cehă și Olanda, iar acestea folosesc doar companii aeriene low-cost, iar din Republica Cehă e un singur charter în fiecare duminică, a declarat el, citat de postul public de radio.
Companiile slovace au rezervat doar cinci locuri pe săptămână.
Sprijin ar trebui căutat într-o serie de domenii - taxe și impozite și ar trebui amânate pentru perioadele viitoare, consideră Ivanov. Potrivit spuselor sale, numai în acest fel se pot ajuta întreprinderile mici și mijlocii. Cei mari se vor salva, dar cei mici, companiile mici, multe dintre ele vor muri, estimează Ivanov.
El spune că turismul de weekend și numărul mic de zboruri charter cu turiști străini nu vor salva sezonul. Motivul principal al declinului mare al turiștilor pe litoralul bulgăresc al Mării Negre este situația în continuă schimbare de până acum în legătură cu pandemia, cred cei din sector.
Problemele în sectorul turismului au început încă de la sfârșitul anului trecut, cu falimentul Thomas Cook. Pandemia a adâncit și mai mult criza din sector. Incertitudinea, lipsa clienților, măsurile sanitare sporite, posibilitatea de a se dovedi cu personal în carantină sunt printre motivele pentru care mulți hotelieri nu deschid vara aceasta.
Alții lucrează, dar baza lor este ocupată în procent de 20-50%. Doar jumătate dintre hotelurile de pe litoral funcționează și nu generează nici măcar un profit de exploatare minim din cauza ocupării forței de muncă scăzute. Acest lucru a fost spus de profesorul Stoian Marinov, membru al Consiliului de Administrație al Camerei de Turism Varna, pentru postul public de televiziune de la Sofia.
Marinov a confirmat că locurile de cazare care și-au deschis porțile pentru turiști în sezonul 2020 sunt ocupate în procent de 20-50%.
Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR