Jaime din "Urzeala tronurilor": "Personajul meu e un rahat"

Nikolaj Coster-Waldau, actorul care îl interpretează pe Jaime în serialul HBO a explicat pentru EVZ cum e să te simţi în pielea lui Mick Jagger.

Astăzi, de la ora 22.05, are loc pe HBO premiera celui de-al doilea sezon al serialului fantasy "Urzeala tronurilor". Acesta nu începe bine pentru Jaime Lannister (Nikolaj Coster-Waldau), cumnatul monarhului decedat şi fratele reginei (Lena Headey), cu care are o relaţie incestuoasă.

În primul episod al serialului, Jaime a încercat să ucidă un copil, pe Bran Stark, pentru a ascunde relaţia cu regina, iar, la începutul sezonului doi, el este în lanţuri, fiind luat prizonier chiar de armata condusă de fiul cel mare al lui Eddard Stark.

Actorul Nikolaj Coster-Waldau a povestit pentru EVZ de ce i s-a părut fantastic începutul parcursului lui Jaime.

EVZ: Ce îţi place la personajul tău? Nikolaj Coster-Waldau: Îmi plac multe lucruri: faptul că e foarte încăpăţânat şi inteligent, într-un anumit fel. Mi se pare interesant pentru că a fost un paria în atât de multe feluri. Îmi place şi faptul că, atunci când se află într-o situaţie-limită, ca acum, când e prizonier şi nu ştie dacă va rămâne sau nu în viaţă, refuză să dea satisfacţie oricui. Refuză să arate orice fel de teamă. E foarte onest în ceea ce spune, chiar dacă de cele mai multe ori ceea ce spune este complet nepotrivit. Lui nu-i pasă. Şi, dacă te uiţi la scene, toate încep cu câte un personaj care îi spune lui Jaime ceva oribil, jignitor. Dar e ok. Cu toţii ştim că eşti un rahat, aşa că te putem numi aşa! Iar Jaime reacţionează în felul următor: "Serios? În acest caz, lasă-mă să îţi spun că...". E interesant să ai un personaj cu care să poţi relaţiona, pentru că oricine ar găsi supărător ca toţi din jurul său să creadă că îl cunosc. Găsesc asta foarte enervant. Dar eu pot reacţiona civilizat la asta, fiindcă sunt un tip drăguţ. Jaime nu poate. Aţi citit cărţile lui George R.R. Martin? Citesc cartea după ce citesc scenariul. De fapt, sunt leneş. Dar încerc să îmi spun că e firesc să citesc întâi scenariul şi apoi cartea, care vine cu alte detalii şi mă ajută în acest fel. E mai simplu decât să citesc cartea şi apoi să stau să mă întreb ce s-a întâmplat cu un personaj sau altul, de ce nu apare în serial scena aceea. Pentru că în cărţi sunt mult mai multe personaje decât în serial. Dar ştiu povestea principală a lui Jaime, le ştiu pe ale tuturor, de fapt. Îl interpretezi pe Jaime conştient fiind că există ceva ce vom descoperi sub aparenţa pe care o afişează? Desigur. Dar e mereu dificil, nu-i aşa? Fiindcă nu vrei să anticipezi prea mult, ar deveni plictisitor. Jaime este, uneori, un real rahat şi, pe deasupra, unul extrem de arogant. De-asta am fost foarte încântat când am filmat episodul-pilot din "Urzeala tronurilor", din cauza acelei scene în care îl împinge pe Bran de pe marginea zidului. Mi s-a părut fantastic! Da, de acord, e oribil ce face, dar e un punct de plecare excelent pentru un personaj. Ştii că toată lumea îl va urî din acea secundă şi va hotărî că el e personajul negativ. De aici îl poţi conduce într-o altă direcţie.

Tu crezi că Jaime e un personaj negativ? Nu. Şi de asta mi se pare că e interesant sezonul doi. Asta e adevărata urzeală a tronurilor. Ai atât de mulţi bărbaţi care pretind că tronul li se cuvine. Totodată, afli mai multe despre trecutul lor. În primul sezon, familia Stark era cea eroică, nobilă şi onorabilă, dar acum aflăm că atunci când Baratheon a venit la putere cu ajutorul lui Eddard Stark, cei doi au fost nevoiţi să facă nişte lucruri destul de brutale pentru ca cel dintâi să ajungă pe tron. Alte familii au avut de suferit, aşa că poveştile lor despre familia Stark sunt puţin diferite de varianta nobilă pe care aţi auzit-o. Ce înseamnă pentru cariera ta "Urzeala tronurilor"? Întreabă-mă peste câţiva ani, acum e abia începutul. Înseamnă o slujbă, ceea ce e un lucru bun. E un serial de succes, ceea ce nu strică. Înseamnă că mergi la Los Angeles şi ai întâlniri mai interesante, pentru că acum oamenii ţi-au văzut munca. Acum te reperează mai uşor şi asta înseamnă foarte mult. Succesul serialului te-a surprins? Da. Fac munca asta de aproape 20 de ani şi speranţa că acest film sau serial va fi "Uau!"e mereu acolo, dar ştii că probabil nu se va întâmpla aşa. Restul serialelor fantasy pe care le-am văzut nu mi-au plăcut. Dar ştiam că acesta va fi diferit. Şi se vedea asta, de când am filmat primul sezon. Asta e grozav la HBO: nu se zgârcesc la bani şi fac rost de cei mai buni designeri de costume, de cei mai buni cascadori ... Fiecare departament din cele care lucrează la serial sunt de top. Şi asta contează. Apoi am văzut serialul şi mi-a plăcut, mi s-a părut foarte bun. Dar totodată foarte complicat. Trebuie să vezi cel puţin trei episoade din "Urzeala tronurilor" până când îţi găseşti drumul în interiorul acestei lumi. Aşa că am fost surprins, uşurat, încântat văzând că din ce în ce mai mulţi oameni urmăreau "Urzeala tronurilor". Cum a reacţionat publicul din Danemarca, ţara ta natală la serial? Acolo serialul s-a difuzat pe un post de televiziune neînsemnat, puţini danezi au văzut serialul. Au fost reacţii, dar nu prea multe. Dar anul trecut am fost la Comic Con, la San Diego. Ne-am suit pe scenă şi 6000 de oameni au luat-o razna. Şi era atâta încântare, pasiune şi energie! Ştiu că unii actori vor spune că detestă asta, că nu celebritatea e motivul pentru care îşi fac meseria. Sunt de acord cu ei, dar, pentru numele lui Dumnezeu, dar cum să nu-ţi placă să te simţi ca Mick Jagger pentru câteva minute! Am adorat asta! Citiţi şi:

  • "Urzeala tronurilor": intră în scenă supranaturalul
  • Cum e să fii mama dragonilor