Un român a luat contact cu familia regală a Spaniei în cel mai neplăcut mod posibil. Acesta l-a jefuit pe nepotul regelui Spaniei chiar în centrul orașului Madrid, în plină zi.
Felipe Juan Froilán de Todos los Santos de Marichalar y Borbón, de 20 de ani, nepotul Regelui Spaniei, Felipe VI, a fost jefuit de un român. Incidentul s-a produs la ieșirea din Bingo Canoe, situat în centrul Madridului, în Paseo de la Castellana.
Conform presei spaniole, românul i-a smuls tânărului din mână un plic, în care se afla suma de 1.400 de euro și s-a făcut nevăzut. Alte surse ale presei spaniole susțin că în respectivul plic s-ar fi aflat 2500 de euro.
Guardia Civil din localitatea Junquera, provincia Girona, a arestat un bărbat de 37 de ani, de naționalitate română, ca fiind principalul suspect în acest caz, scrie și Inforoes.com
Felipe Juan Froilán de Todos los Santos de Marichalar y Borbón, năcut la 17 iulie1998, este fiul prințesei Elena de Borbón y Grecia, sora mai mare a actualului rege a Spaniei, Felipe VI.
Tânărul este al patrulea în linia de succesiune la tronul Regatului Spaniei, după Leonor de Borbón, Sofía de Borbón și mama sa, prințesa Elena.