Jador, mari probleme înainte de sărbători. Polițiștii au fost chemați de urgență

Jador, mari probleme înainte de sărbători. Polițiștii au fost chemați de urgențăSursa foto: Jador/ Facebook

Jador trece prin momente dificile înainte de sărbători. Artistul și-a găsit mașina vandalizată în parcare și nu ar fi prima dată când se confruntă cu o astfel de situație. Indignat, cântărețul a chemat Poliția și le-a transmis un mesaj tranșant răuvoitorilor.

Jador și-a găsit mașina vandalizată în parcare

Cântărețul are succes pe plan profesional și nu duce lipsă de concerte în țară și în străinătate. Astfel, acesta se bucură și de câștiguri importante.  Dincolo de viața de care o duce acum, Jador a avut o copilărie plină de lipsuri și nu s-a sfiit să vorbească despre această perioadă grea.

De altfel, problemele prin care a trecut l-au determinat să lupte pentru a avea un trai decent. Artistul a povestit că a obținut tot ceea ce are prin muncă și i-a îndemnat pe fani să procedeze la fel.

I-au tăiat cauciucurile

Artistul este convins că există persoane care îi vor răul, mai ales după ce și-a găsit mașina vandalizată. Potrivit acestuia, răuvoitorii i-au tăiat cauciucurile cu un cuțit. El le-a povestit urmăritorilor de pe Instagram că nu este prima dată când se confruntă cu această situație.

Jador

Jador. Sursa foto: Colaj EVZ

„Dacă am câștigat ceva vreodată în viața mea, am câștigat pentru că am muncit. Nu am dat nimănui în cap, nu am dus în viața mea fete la treabă, nu am făcut rău nimănui ca să câștig eu bani, doar am cântat și am făcut lumea fericită. A devenit lumea rea, pur și simplu nu am cuvinte. Eu v-am iertat, dar aveți grijă că pe mine mă iubește Dumnezeu foarte mult și Dumnezeu pedepsește”, a spus artistul.

Jador, mesaj pentru cei care i-au creat probleme

Cântărețul s-a adresat în mod direct celor care i-au vandalizat mașina, menționând că îi iartă și că nu are pretenții financiare.

„Eu vă iert, oricine ați fi, și dacă aflu cine sunteți. Oricum sunt camere și voi afla, nu am ce să vă fac, nici nu vă pun să plătiți, probabil sunteți invidioși pe viața mea. (…) Nu este prima oară când mi se taie cauciucurile, este a treia oară. Munciți dacă vreți bani, nu mai fiți invidioși pe alții”, a mai spus el, potrivit România TV.