Iureș la Universitatea Craiova, după umilința de la Buzău. Rotaru îi cere demisia lui Gâlcă

Mihai Rotaru. Sursa foto: Arhiva EVZ

Universitatea Craiova a fost învinsă, joi, în grupele Cupei României, în deplasare, de Metalul Buzău, echipă din liga a II-a, scor 0-1. Un eșec care l-a înfuriat peste măsură pe Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor. După confruntarea din Crâng, omul de afaceri a izbucnit și i-a cerut antrenorului Costel Gâlcă să-și asume eșecul neașteptat.

Universitatea Craiova stă pe un butoi cu publere, după eșecul de la Buzău din Cupa României

El a povestit că a discutat cu tehnicianul înaintea jocului și i-a transmis să aibă o altă abordare.

„E mai puțin important dacă îl confirm, i-am spus să nu abordeze așa, meciul era important pentru Craiova, e importantă Cupa. Nu e important ce jucători pui în teren, dar unii nu au ritm. Și știam că vom suferi. Era clar că nu aceasta era abordarea dacă vrem să câștigăm trofee. A zis că își asumă. Să își asume. Ceea ce s-a întâmplat este o rușine. Mie îmi e rușine”, a afirmat Rotaru la Digi Sport 1.

Din discursul avut de patron se înțelege că Gâlcă nu mai are viață lungă pe banca Universității, iar situația a scăpat de sub control. În clasamentul campionatului intern, „alb-albaștrii” sunt pe locul al 3-lea, la 8 puncte distanță de lidera „U” Cluj.

Costel Gâlcă Sursa foto: captura video

Discurs furibund avut de patronul Mihai Rotaru

„Eu sunt ghidat după un sistem de valori, încerc să pun totul la dispoziție. El își asumă, dar noi ce facem? Ok, să își asume. Vedem în seara aceasta. Cu ocazia asta aflăm toți ce înseamnă să își asume. Vedem, nu știu momentan. El a zis că vrea să țină grupul unit, să îi bage pe toți. Acestea nu sunt rezultate cu care noi să putem să stăm față în față.

Noi nu avem orizont, nu arătăm că putem să facem ceva. Asta este problema pe care o am. e poate dă te bată Metalul Buzău, și altă echipă. Dar când ai 9 astfel d experiențe legate, e o problemă, nu dai siguranță și speranță. Vorbim de o nou promovată din Liga 2 și te-a dominat în repriza a doua pe fotbal. Nu mai vorbesc de faptul că Ndong trebui a să ia cartonașul roșu în minutul 11. Toți jucătorii noi au fost aduși de Costel Gâlcă. Nici nu pot să aduc jucători fără acordul lui”, a mai tunat Rotaru.