După 21 de ani în care justiţia n-a găsit vinovaţi, la Senat se dezbate un proiect de lege care prevede imprescriptibilitatea infracţiunii de omor.
"Rob Mircea-Andrei, 16 ani, elev. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. (...) În seara zilei de 13 iunie a plecat de la domiciliu pentru a-şi căuta mama, ocazie cu care în zona Televiziunii a fost bătut de forţele de ordine şi introdus în sediul instituţiei. În dimineaţa zilei de 14 iunie a fost transportat la Măgurele, unde a fost reţinut mai multe zile. (...) După eliberare, a spus că era trezit noaptea şi ars cu ţigara pe picioare şi pe mâini. A început să fie mai puţin comunicativ, să aibă depresii, şi a cerut familiei să plece definitiv din Bucureşti. La începutul lui 1991 a fost dus de familie la domiciliul bunicilor. Pe data de 19 aprilie, când împlinea 17 ani, familia a fost anunţată că acesta a luat mai multe medicamente. (...) Pe 20 aprilie 1991, Rob Mircea a decedat".
Rândurile citite de cineastul Sorin Ilieşiu la dezbaterea organizată de Asociaţia 21 Decembrie 1989, pentru a marca 21 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, sunt seci şi clare. Ilieşiu va strânge multe astfel de cazuri într- o carte neagră a "fratricidului" din Piaţa Universităţii. E o minimă reparaţie: justiţia românească le uitase prin sertare.
Profesorul Vladimir Tismăneanu, preşedintele Institutului de Investigare al Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, susţine că faptele din iunie 1990 nu pot fi desprinse de acţiunile statului totalitar comunist.
Lipsa proceselor care să ducă adevărul la liman i-a conferit chirurgului Nicolae Constantinescu - medic de gardă la Spitalul Colţea atât în zilele Revoluţie, cât şi la Mineriada din iunie ’90 - o calitate inedită: cea de "martor al acuzării într-un proces care n-a avut loc: procesul Bucureşti (cu privire la evenimentele petrecute atunci - n.r.). (...) Rostul societăţii civile e să dea problema pe mâna celor care se pricep: nu istoricii pot şti ce s-a întâmplat, ci juriştii!"
"E foarte bine că se scrie"
Şi Livia Dandara a încercat să facă o sinteză a acelor zile. Se consideră însă un istoric ratat, pentru că lucrarea ei e plină de pete albe. "E foarte bine că se scrie, e foarte bine că se fac documentare, dar nu cred că se va întâmpla ceva deosebit nici acum. (...) Nu vreau să stric solemnitatea acestui eveniment, dar eu particip cam de 20 de ani la solemnităţi de genul ăsta", încheie istoricul.
Ceva mai devreme, europarlamentarul Monica Macovei încercase să dea ceva speranţe celor care aşteaptă dreptatea pentru acele zile: după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat, pe 24 mai, că autorităţile româneşti n-au făcut nimic pentru a găsi vinovaţii pentru Revoluţie, la Senat se află un proiect de lege cu privire la imprescriptibilitatea omorului.
"Discuţiile din Parlament deja au început să devieze în mod artificial şi mincinos", avertizează fostul ministru al justiţiei. Se referă la afirmaţiile lipsite de temei, potrivit cărora legea ar avea caracter retroactiv.
MULŢUMIRILE LUI ION ILIESCU
Acţiunea care "a salvat democraţia"
Înscenarea a fost pregătită din vreme: câteva autobuze ale poliţiei au luat foc şi s-au creat astfel premisele pentru "curăţenia din Piaţa Universităţii", acolo unde - de câteva luni - o mână de tineri crease o zonă liberă de neo-comunism. În zorii zilei de 13 iunie 1990, forţele de ordine aveau să distrugă corturile celor aflaţi în faţa Teatrului Naţional şi să înceapă arestările.
Pe la ora 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţă, cu de acum celebrele lozinci: "IMGB face ordine!" şi "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Mai târziu, Ion Iliescu citea, la Televiziunea Română, un comunicat: "Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită".
În acea seară, câteva garnituri de tren pline cu mineri au plecat din din Valea Jiului spre Bucureşti. Câteva zile mai târziu, acelaşi Ion Iliescu le mulţumea minerilor pentru "acţiunea vitejească" prin care "salvaseră democraţia".