Iulia Timoşenko, acuzată că a comandat ASASINAREA unui deputat

Iulia Timoşenko, acuzată că a comandat ASASINAREA unui deputat

Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, ar putea fi inculpată în cazul asasinării unui deputat în 1996, Opoziţia afirmând că la mijloc ar fi un "ordin" al preşedintelui Viktor Ianukovici, potrivit mediafax.ro.

Procurorul-adjunct, Renat Kuzmin, susţine că are suficiente dovezi pentru inculparea Iuliei Timoşenko în cazul asasinării deputatului Evghen Cecerban, împuşcat pe aeroportul din Doneţkn.  "Avem suficiente probe, în special pe baza declaraţiilor martorilor care susţin că ea a organizat şi a finanţat această crimă", a declarat procurorul într-un interviu acordat Kommersant. Timoşenko îl va da în judecată pe Ianukovici

Fostul premier ucrainean îl va acţiona în instanţă pe preşedintele Viktor Ianukovici, de la care a pornit informaţia privind implicarea ei în crima din urmă cu 16 ani, potrivit Novinite.  Avocatul Iuliei Timoşenko a catalogat acuzaţiile drept "absurde".

"Nu este un secret pentru nimeni, acest lucru s-a întâmplat. Au existat motive", a spus, săptămâna trecută, Viktor Ianukovici pentru Bloomberg. Peste câteva zile, procurorul-adjunct Renat Kuzmin a susţinut că Timoşenko ar fi plătit pentru asasinarea deputatului Cecerban.  Soţul lui Timoşenko, care a primit azil politic în Cehia, îl acuză pe preşedinte că derulează o "vendetă personală".

"Ordinul de a o persecuta pe Iulia Timoşenko nu mai este un secret, a devenit public. Acesta este un nou pas în evoluţia dictaturii. În fiecare zi, ca un maniac pervers, o spionaţi prin intermediul camerelor video instalate în camera de spital", i-a scris Olexander Timoşenko într-o scrisoare dechisă.

Ne puteți urmări și pe Google News