Iulia Albu replică acidă pentru fostul soț: „Copilul meu nu este o jucărie”

Iulia Albu a avut o replică extrem de acidă la adresa fostului soț, Mihai Albu care a acuzat-o că nu-l lasă să-și vadă fiica. Ea a spus că acesta că este un „ipocrit” și că „elucubrează” și că, în realitate, el este cel care refuză să-și viziteze copilul.

Iulia Albu a răbufnit și făcut publică propria versiune cu privire la afirmațiile fostului soț, Mihai Albu, precizând că se roagă de el să își viziteze fiica, însă acesta refuză invocând lipsa timpului.

„Nu mai lua ca adevăr absolut elucubrațiile unui ipocrit. Efectiv ne rugăm de el să își viziteze copilul, iar el refuză spunând că ne batem joc de el și că el nu are timp. El ar vrea sa o vadă doar la el acasă unde sta câte 8 ore pe tabletă și practic nu îl deranjează. În această perioadă o poate vedea strict în fața blocului unde se pot juca și 3 ore, dar na, asta presupune un efort pentru el, din câte ințeleg”, a scris Iulia Albu pe o rețea de socializare.

Ulterior, ea a revenit cu nou mesaj, spunând că fostul ei soț se folosește de fetiță pentru a reintra în atenția publicului și pentru a se vorbi despre el în presă. Într-o postare pe Instagram, Iulia Albu a arătat că nu va lăsa pe nimeni să se folosească de fiica sa pentru a-și promova imaginea în public.

„Voi lupta ca o leoaică pentru drepturile Copilului meu și nu voi permite nimănui să o folosească drept unealtă pentru a face rău sau a apărea în presă Și aceasta nu este o amenințare, este O PROMISIUNE. Copilul meu nu are de ce să fie târăt în circul mediatic iscat de un personaj dornic de publicitate. Copilul meu nu este o jucărie menită să satisfacă orgoliul bolnav al unor persoane absorbite doar de propriul ego. Nu mai încerca să găsești validare pe Facebook. Nimeni nu te mai crede. Nu faci decât să te îngropi singur. Și te asigur că acel loc va fi rece și vei fi singur”, a scris Iulia Albu, cu referire directă la fostul soț.