Unii homosexuali care nu îşi asumă orientarea sexuală trăiesc vieţi paralele, cu parteneri de sex opus, simulând, de ochii lumii, că sunt heterosexuali.
"De câteva luni am aflat că prietenului meu îi plac bărbaţii. Are un iubit sau mai mulţi, nici nu ştiu, pentru că nu vrea să discute clar şi deschis despre asta. Nu pot să mă despart de el. Îl iubesc şi mă gândesc că e o nebunie de-a lui care o să treacă, dar mi-e ruşine de mine şi de ceilalţi dacă ar afla ce mi se întâmpla. Mi-e greu să mă apropii de el, pentru că mi-l tot imaginez cum e el cu alţi bărbaţi. Ce să fac, că am ajuns să nu mai dorm tot gândindu-mă la asta?". Sunt rânduri din scrisoarea primită la redacţie pentru rubrica "Doctor EVZ", în care răspund inclusiv psihologi.
Astfel de situaţii nu sunt o raritate în anumite comunităţi, iar teama de a nu răni familia sau de a nu surprinde grupul de colegi şi prieteni îi fac pe mulţi să rămână ascunşi.
Şocul dublu al înşelării
Când o persoană află că partenerul de viaţă o înşală trăieşte un şoc. Iar şocul este dublu când îşi dă seama că, de fapt, orientarea acestuia este una homosexuală sau bisexuală.
Răspunzând tinerei care cere sfatul EVZ, psihologul Keren Rosner îi propune un exerciţiu de imaginaţie. "Imaginaţi- vă că în viitor veţi trăi viaţa duală pe care o acceptaţi acum. Este ceea ce vă doriţi? Situaţia pe care o prezentaţi impune abordarea din două perspective: una în care sunteţi înşelată şi cealaltă, acceptarea unei persoane cu orientare bisexuală. Complexitatea trăirilor dv. se accentuează din moment ce se com bină ambele probleme de viaţă şi e de dorit să analizaţi cât mai obiectiv şi urgent ce e cel mai bine pentru dv."
Specialistul spune că faptul că bărbatul refuză să vorbească deschis despre ceea ce se întâmplă în viaţa lui şi în cea de cuplu este o formă de a transmite, indirect, că nu este foarte interesat să menţină relaţia. "Este greu să explice şi să se facă înţeles, dar acest lucru nu-l scuză să-şi asume responsabilitatea opţiunilor. Să fie deschis în a va spune ce îşi doreşte şi să nu vă facă să suferiţi. Iubirea este minunată şi poate ierta multe, dar devine patologică dacă trece peste anumite graniţe. Într-un cuplu trainic şi fericit e necesar să existe respect reciproc. Evaluaţi dacă mai există în cazul dv.", mai recomandă tinerei psihologul Keren Rosner, de la Clinica Mentarex Consult din Bucureşti.
În comunităţile de homosexuali, o situaţie precum cea prezentantă mai sus nu este o raritate. "Presiunea socială este foarte puternică, iar cei care nu şi-au integrat orientarea sexuală pot recurge la astfel de măsuri. Există bărbaţi căsătoriţi, dar care sunt, de fapt, homosexuali, la fel cum sunt cazuri în care heterosexuali se îndrăgostesc de persoane de acelaşi sex. Însă nu poţi să ai la nesfârşit vieţi paralele, nu poţi să-ţi minţi partenerul până în pânzele albe", spune Irina Niţă, director executiv la Accept, organizaţie care promovează drepturile minorităţilor sexuale din România.
Căsătoria închide gura lumii
Cel mai frecvent, relaţiile paralele apar doar ca situaţie temporară, până când o persoană acceptă şi-şi asumă faptul că este homosexual sau lesbiană, mai spune directorul executiv al Accept. Totuşi, se poate întâmpla ca perioada de ezitare să fie mai lungă, şi indecisul să se căsătorească şi să aibă copii, pentru ca, ulterior, să aibă marea revelaţie.
O situaţie aparte este cea a bisexualilor, care, după cum spune reprezentanta Accept, nu sunt priviţi cu ochi buni nici de heterosexuali, nici de homosexuali. "Şi unii, şi alţii aşteaptă ca un bisexual să se hotărască, de aceea presiunea asupra lor este mai mare. Nu sunt primiţi cu braţele deschise în niciuna dintre cele două comunităţi".
"Ieşirea din dulap", un proces anevoios
Ruşinea, discriminarea, teama de a nu răni familia sau de a nu surprinde grupul de colegi şi prieteni sunt cele mai importante motive pentru care o persoană aparţinând minorităţilor sexuale îşi ascunde orientarea. Acceptarea şi mărturisirea acesteia sunt cunoscute ca procesul de "coming out of the closet" (ieşirea din dulap).
Demersul de asumare şi declarare publică este, pentru mulţi, anevoios, şi poate dura câţiva ani.
"Bisexualii nu sunt priviţi cu ochi buni nici de heterosexuali, nici de homosexuali. Şi unii, şi alţii aşteaptă ca un bisexual să se hotărască, de aceea presiunea asupra lor este mai mare." IRINA NIŢĂ director executiv Accept