Vila deținută de fostul primar general Sorin Oprescu în Herăstrău a fost confiscată de statul român pentru acoperirea prejudiciului din dosarul de corupție în care a fost condamnat. Adriana Elena Nica, iubita luI Sorin Oprescu, a pierdut contestația în anulare și a fost evacuată din imobilul pe care îl deținea împreună cu fostul primar general.
Decizia de evacuare a Adrianei Elena Nica din vila de pe strada Herăstrău nr. 42, a fost luată de juo instanță a Judecătoriei Sectorului 1. Iubita fostului primar, fugar în Grecia, a pierdut contestația în anulare pe care a formulat-o în speranța că va scăpa de executare.
Prin hotărârea de condamnare, din 13 mai 2022, judecătorii au dispus nu doar pedeapsa de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru Sorin Oprescu ci și confiscarea extinsă a bunurilor imobile considerate a fi dobândite în urma infracțiunilor comise. Între altele, judecătorii au vizat și vila de pe strada Herăstrău, pe care o deținea alături de Adriana Elena Nica. Judecătoria Sectorului 1 a dispus evacuarea iubitei lui Sorin Oprescu, pe data de 21 decembrie 2022, la cererea ANAF.
„Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a ANAF ca neîntemeiată. Respinge excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată. Respinge excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată. Admite cererea. Dispune evacuarea pârâtei din imobilul ocupat fără drept situat în Bucureşti sector 1 str. Herăstrău nr. 42. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 21.12.2022”, se arată în minuta soluției Judecătoriei Sectorului 1.
Adriana Elena Nica a pierdut contestațiile în anulare
După ce Sorin Oprescu a fugit în Grecia, unde a scăpat de extrădare, Adriana Elena Nica a formulat mai multe cereri, în justiție, prin care a contestat condamnarea lui Sorin Oprescu. Aceasta în speranța că va reuși să păstreze imobilul din strada Herăstrău.
Toate instanțele i-au respins cererile ca inadmisibile deoarece a avut rolul de martor în dosar. Ultima acțiune, o contestație în anulare, a fost judecată de Curtea de Apel București și respinsă pe 9 noiembrie, după cum relatează ziare.com.
Sorin Oprescu condamnat pentru corupție
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a primit o condamnare, la Curtea de Apel Bucureşti, de 10 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
El a fost acuzată că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa. Acesta a fost director al Administraţiei Cimitirelor. Banii au arătat procurorii care l-au trimis în judecată proveneau din acte de corupție.
La judecata pe fond, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe fostul primar la 5 ani şi 4 luni închisoare, însă pedeapsa a fost dublată de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni. Judecătorii au aplicat pedeapsa pentru forma agravantă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.