E 24 decembrie. Din nou. În fiecare an, altfel. Dar la fel ca în fiecare an am revăzut cu aceeași emoție filmul „It`s a wonderful life”. O capodoperă a cinematografiei, apărută în anul 1946.
Un tradițional film de Crăciun, care a devenit tradiție și în viața mea. Era încă noapte afară când deja am început să aud copiii cântând la fereastră. Colindătorii. Vestitori ai celei mai mari Bucurii pe care noi, creștinii, am primit-o în dar: Nașterea Fiului lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos. Mântuitorul. Răscumpărătorul. Adam Cel Nou, cum frumos Îl numește Sfântul Nicolae Velimirovici. Cel Care S-a născut ca să moară pentru ca noi să putem trăi în Veșnicie. Să ne putem reîntoarce la vatra cea din Ceruri. Acasă. Acasă în Brațele Domnului, după care sufletul omului își plânge atât de mult dorul.
Filmul „O viață minunată” prezintă povestea de viață a lui George Bailey, un simplu om de afaceri care încă din copilărie a trăit fiecare zi cu dorința de a pleca din orășelul natal. A crescut visând să devină explorator. Visa, deci, să cutreiere mări și munți, să descopere noi culturi, să cuprindă necuprinsul, nemaivăzutul, nemaiîntâlnitul, nemaiauzitul. Că viața în sine este o minune știm deja cu toții, dar uneori suntem atât de orbiți de vălul vieții cotidiene încât uităm să ne mai minunăm de ea. Nu mai avem timp să ne lăsăm uimiți. Iată că acest film vine să ne invite la minunare. La uimire. Acest film ne invită să privim timp de două ore la spectacolul vieții. Așa cum e ea: cu bune, cu rele, cu grele, cu așteptări și neașteptări.
Iată-ne introduși în decorul filmului. Pe fundal se aud mai multe rugăciuni. Toate sunt pentru cel care visa să devină explorator: George Bailey. Sunt rugăciunile prietenilor lui pentru el. Sfinții Părinți ne învață că rugăciunea este cea mai puternică armă în lupta cu răul, cel mai strălucitor diamant cu care ne putem împodobi inimile, dar și focul cu cea mai mare putere de luminare a minții. Cine sunt prietenii noștri? Toți cei care ne dăruiesc comori prin rugăciunile lor. Toți cei pentru care și noi, la rândul nostru, aprindem focul rugăciunii.
Omul nu poate trăi singur. Cunoaștem aceasta încă din Grădina Raiului, când Dumnezeul-Tatăl i-o dăruiește lui Adam pe Eva. Făcând aceasta, Dumnezeu înființează prietenia dintre oameni. Primii oamenii au fost, așadar, mai întâi de toate, primii prieteni din istoria omenirii. Mai apoi, Dumnezeu a găsit o soluție și pentru omul care în vechime a spus: „Doamne, nu am om.” (Ioan 5,7). L-a trimis pe Însuși Fiul Său. Pe Domnul Hristos. În această noapte Sfântă Fiul lui Dumnezeu Se naște pe pământ pentru ca nimeni vreodată să nu mai poată rosti cuvintele: „Doamne, nu am om.” Fiul Lui Dumnezeu Se naște pentru ca să nu mai existe om fără de prieteni.
El e Omul nostru. Prietenul nostru. Cel Care a venit nu doar ca să ne îmbogățească în rugăciune, ci ca să ne dea Viață. Cel Care înalță prietenia la cel mai înalt rang.
Filmul continuă cu o conversație între Dumnezeu și Iosif. Alarmați de valul rugăciunilor, ei cheamă un înger pe care să i-l trimită în ajutor celui pentru care se înălțau atâtea rugăciuni. Iar când îngerul întreabă dacă omul în nevoi este bolnav, Dumnezeu răspunde: „-Mai rău: e deznădăjduit!”. Sfântul Siluan Athonitul ne spune că „Deznădăjduirea nu ne e interzisă. Ce vrea Dumnezeu să ne spună este că: NU-I nevoie! El are suficientă putere să ne scoată din orice iad. Însuși Hristos a spus: Îndrăzniți, Eu am biruit lumea! Destul nouă să nu deznădăjduim, adică să nădăjduim în mila lui Dumnezeu.”
Dumnezeu răspunde, așadar, rugăciunilor prietenilor lui George. Dar nu numai. Dumnezeu îi răspunde și lui George. Depășit de impasul financiar în care nu se mai găsise până atunci, George varsă lacrimi de rugăciuni, cerându-I lui Dumnezeu să-i arate calea. Găsim în profunda sa rugăciune smerita ascultare de fiu a omului către Dumnezeu. Iar când George se gândește să-și prăpădească darul cel mai de preț, viața, Dumnezeu îi trimite pe pământ un înger.
Fără ca noi să conștientizăm, viețile noastre se întrețes. Suntem, fiecare, precum paginile unui roman. Filă cu filă, mai mulți, împreună, alcătuim o poveste. Suntem un întreg. Un roman. Doar o filă de i-ar lipsi romanului, cititorul n-ar mai înțelege profunzimea poveștii. Iată de ce Marele Cititor, Dumnezeu, nu vrea să piardă nicio pagină a niciunei cărti, pentru că El, Colectionarul de povești, știe importanța fiecărei file în poveste. Aceasta alege și îngerul să îi arate lui George: felul în care viața lui s-a întrețesut cu cele ale prietenilor lui. Rolul lui în poveste. Fila lui. Dar încă de la începutul filmului ni se face cunosută firea lui George.
Deși din perspectiva lui era doar un ratat care a renunțat la toate visele lui pentru diferite fleacuri, George ascundea o comoară în cuvintele paginii sale. Pagina sa de viață era chiar esența unui întreg roman. Niciuna din celelalte pagini ale cărții n-ar mai fi fost dacă cea a lui George ar fi fost altfel, căci George e un fel de Sfânt-nesfințit, neștiut, necunoscut. George e un exemplu de bunătate, de renunțare la sine, de altruism, de smerită ascultare, de minte luminată, de neînfricare în fața primejdiilor și a neajunsurilor vieții, de iubire de oameni. George e exemplul cel mai bun că o viață poate schimba vieți; că o viață poate da Viață.
Întreaga comunitate din jurul lui George trăia cu adevărat datorită frumoaselor calități ale acestuia, pe care și le-a pus întru totul în slujba comunității, uitând de voia proprie. Nu, el nu se lasă momit de banii bogatului din oraș, care caută precum un diavol să-l ademenească, căci George pare să cunoască cel mai bine cuvintele psalmistului David: „Mai bun este puținul celui drept, decât bogăția multă a păcătoșilor.” (Ps.36)
Dar iată că ajuns în pragul disperării, mintea îi e întunecată și nu mai vede altă soluție decât aceea de a muri. Gândul sinuciderii nu-i aparține lui George, căci i-a fost indus de diavol, întruchipat în film prin personajul malefic, răufăcător, bătrânul cel ursuz, îmbogățit din necazurile săracilor. Ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici că „Atâta vreme cât omul nu știe că Dumnezeu lucrează printr-însul, este slab, fricos, șovăielnic. Dar când simte că Însuși Dumnezeu l-a luat în mâna Sa așa cum un făurar ia fierul ca să facă ceva din el, se simte hotărât, se simte tare, se simte înălțat.”.
Iată cât de frumos cuprinde în puține cuvinte acest Sfânt, acest înger al pământului și om al cerului, Sfântul Nicolae Velimirovici, chintesența poveștii lui George Bailey. Pentru o clipă am simțit că însuși Sfântul a vizionat filmul și apoi a grăit acestea. Fiindcă după ce îngerul îi arată lui George cât de multe vieți a schimbat în bine prin viața sa, George se simte exact așa cum spune Sfântul: hotărât, tare, înălțat. Hotărât să trăiască. Tare în iubire. Înălțat prin rugăciune.
Filmul se încheie cu toți prietenii lui George cântând „Hristos Se naște, măriți-L” și cu un citat pe care îngerul i l-a scris pe o carte-cadou: „Amintește-ți: niciun om nu și-a ratat viața dacă are prieteni!”. Iată cheia! Iată rugăciunea! Iată șansa neratării vieții! Iată-ne readuși în obârșia Raiului, acolo unde Dumnezeu a instaurat prietenia. Iată urmele Raiului în noi, prin prietenie. Așadar, Raiul e prietenie, iar prietenia e Rai! Și pentru că azi Domnul Hristos se naște „mai bine pe paie curate, decât pe mătase murdară”, cum ne spune același Sfânt Nicolae Velimirovici, știm că niciunul din noi nu și-a ratat viața, căci Îl avem Prieten pe Cel Care a venit să restaureze Prietenia. Hristos Domnul S-a născut ca să ne dăruiască prietenia. Și ne-a dăruit-o din plin. Din Preaplinul Său. Deplin. Cum, deci, să nu cântăm și noi împreună cu îngerii imnul Bucuriei Nașterii Sale? :
„Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu
și pe pământ pace
între oameni bunăvoire!”
Între oameni bunăvoire… și prietenie! „Dar ajunge cu vorbirea despre ceea ce trebuie admirat, nu comentat!” (Sf. Nicolae Velimirovici), așa că: haideți, poftiți la film! E o viață minunată…
H R I S T O S S E N A Ș T E, S L Ă V I Ț I – L !!!