It’s a wonderful life/ O Viață minunată

It’s a wonderful life/ O Viață minunată

Fără ca noi să conștientizăm, viețile noastre se întrețes. Suntem, fiecare, precum paginile unui roman. Filă cu filă, mai mulți, împreună, alcătuim o poveste. Suntem un întreg. Un roman. Doar o filă de i-ar lipsi romanului, cititorul n-ar mai înțelege profunzimea poveștii. Iată de ce Marele Cititor, Dumnezeu, nu vrea să piardă nicio pagină a niciunei cărti, pentru că El, Colectionarul de povești, știe importanța fiecărei file în poveste. Aceasta alege și îngerul să îi arate lui George: felul în care viața lui s-a întrețesut cu cele ale prietenilor lui. Rolul lui în poveste. Fila lui. Dar încă de la începutul filmului ni se face cunosută firea lui George.

Deși din perspectiva lui era doar un ratat care a renunțat la toate visele lui pentru diferite fleacuri, George ascundea o comoară în cuvintele paginii sale. Pagina sa de viață era chiar esența unui întreg roman. Niciuna din celelalte pagini ale cărții n-ar mai fi fost dacă cea a lui George ar fi fost altfel, căci George e un fel de Sfânt-nesfințit, neștiut, necunoscut. George e un exemplu de bunătate, de renunțare la sine, de altruism, de smerită ascultare, de minte luminată, de neînfricare în fața primejdiilor și a neajunsurilor vieții, de iubire de oameni. George e exemplul cel mai bun că o viață poate schimba vieți; că o viață poate da Viață.

Întreaga comunitate din jurul lui George trăia cu adevărat datorită frumoaselor calități ale acestuia, pe care și le-a pus întru totul în slujba comunității, uitând de voia proprie. Nu, el nu se lasă momit de banii bogatului din oraș, care caută precum un diavol să-l ademenească, căci George pare să cunoască cel mai bine cuvintele psalmistului David: „Mai bun este puținul celui drept, decât bogăția multă a păcătoșilor.” (Ps.36)

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar iată că ajuns în pragul disperării, mintea îi e întunecată și nu mai vede altă soluție decât aceea de a muri. Gândul sinuciderii nu-i aparține lui George, căci i-a fost indus de diavol, întruchipat în film prin personajul malefic, răufăcător, bătrânul cel ursuz, îmbogățit din necazurile săracilor. Ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici că „Atâta vreme cât omul nu știe că Dumnezeu lucrează printr-însul, este slab, fricos, șovăielnic. Dar când simte că Însuși Dumnezeu l-a luat în mâna Sa așa cum un făurar ia fierul ca să facă ceva din el, se simte hotărât, se simte tare, se simte înălțat.”.

Iată cât de frumos cuprinde în puține cuvinte acest Sfânt, acest înger al pământului și om al cerului, Sfântul Nicolae Velimirovici, chintesența poveștii lui George Bailey. Pentru o clipă am simțit că însuși Sfântul a vizionat filmul și apoi a grăit acestea. Fiindcă după ce îngerul îi arată lui George cât de multe vieți a schimbat în bine prin viața sa, George se simte exact așa cum spune Sfântul: hotărât, tare, înălțat. Hotărât să trăiască. Tare în iubire. Înălțat prin rugăciune.

Filmul se încheie cu toți prietenii lui George cântând „Hristos Se naște, măriți-L” și cu un citat pe care îngerul i l-a scris pe o carte-cadou: „Amintește-ți: niciun om nu și-a ratat viața dacă are prieteni!”. Iată cheia! Iată rugăciunea! Iată șansa neratării vieții! Iată-ne readuși în obârșia Raiului, acolo unde Dumnezeu a instaurat prietenia. Iată urmele Raiului în noi, prin prietenie. Așadar, Raiul e prietenie, iar prietenia e Rai! Și pentru că azi Domnul Hristos se naște „mai bine pe paie curate, decât pe mătase murdară”, cum ne spune același Sfânt Nicolae Velimirovici, știm că niciunul din noi nu și-a ratat viața, căci Îl avem Prieten pe Cel Care a venit să restaureze Prietenia. Hristos Domnul S-a născut ca să ne dăruiască prietenia. Și ne-a dăruit-o din plin. Din Preaplinul Său. Deplin. Cum, deci, să nu cântăm și noi împreună cu îngerii imnul Bucuriei Nașterii Sale? :

„Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu

și pe pământ pace

între oameni bunăvoire!”

Între oameni bunăvoire… și prietenie! „Dar ajunge cu vorbirea despre ceea ce trebuie admirat, nu comentat!” (Sf. Nicolae Velimirovici), așa că: haideți, poftiți la film! E o viață minunată…

H R I S T O S  S E  N A Ș T E,  S L Ă V I Ț I – L !!!