Un italian căutat de autorităţile din Peninsulă de mai mulţi ani pentru infracţiuni financiare, despre care, potrivit presei italiene, se bănuieşte că ar avea legături cu serviciile secrete din Israel şi SUA, a fost reţinut, ieri, pe Aeroportul Otopeni.
Elio Ciolini (66 de ani) avea acte false şi a ajuns la Bucureşti cu o cursă de Zurich. El a fost reţinut deoarece este căutat de autorităţile italiene pentru infracţiuni financiare în valoare de sute de milioane de euro. Bărbatul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar apoi dus în arestul Poliţiei Capitalei. Magistraţii vor decide dacă italianul va fi extrădat în Italia.
Născut la Florenţa pe 18 august 1946, Elio Ciolini a fost arestat de mai multe ori pentru înşelăciuni, fraude, emiterea de titluri de obligaţiuni false şi încălcarea termenilor eliberării condiţionate, potrivit presei italiene, citate de Mediafax.
El este un personaj controversat în Italia, fiind suspectat de legături strânse cu Serviciul israelian de informaţii externe şi cu serviciile secrete americane. Ciolini a oferit de multe ori informaţii autoritatilor italiene, inclusiv în cazul atentatelor mafiote comise în Italia în august 1980.