Sursa:Arhiva evz În timp ce prim-ministrul Meloni se afla în Algeria pentru a revendica rolul Italiei drept un "centru european al gazelor", la Paris liderii Franței și Germaniei se auto-celebrau drept "locomotivele" Bătrânului Continent. Printre acordurile anunțate de Macron și Scholz în timpul summit-ului, s-a numărat și cel legat de gazoductul H2Med, care va conecta Portugalia, Spania, Franța și Germania, aprovizionându-le în acest deceniu cu hidrogen verde (cu o capacitate de transport - când va fi complet operațional - de două milioane de tone).
Între timp, Germania lucrează de luni de zile pentru a fi ea nodul gazelor naturale: a instalat deja trei terminale de regazificare în porturile sale de la Marea Nordului și alte 11 sunt în construcție. În acest context, nu putem să nu ne întrebăm dacă politicile energetice europene (cele pe termen scurt, care se bazează în continuare în mare măsură pe combustibilii fosili, și cele pe termen lung, care ar trebui să conducă la o decarbonizare completă a economiei) sunt stabilite într-un vreun fel sau dacă se desfășoară într-o ordine aleatorie.
"Din păcate, nu există niciun fel de coordonare", explică Luca Bergamaschi, cofondatorul think tank-ului Ecco. "Rezultatul este cel la care asistăm în aceste ore: inițiative care sunt rezultatul logicii naționale în care fiecare încearcă să-și croiască un rol într-un scenariu de concurență comercială". Potrivit lui Bergamaschi, păcatul originar trebuie căutat în incapacitatea Comisiei UE de a clarifica situaţia gazelor naturale în momentul în care a fost lansată taxonomia verde: o ambiguitate interpretată ca un fel de "sunteţi liberi", agravată de criza energetică provocată de invazia rusă a Ucrainei, care a declanșat o vânătoare de gaz pentru a-l înlocui pe cel de la Moscova.
O problemă mai importantă decât gazul este reprezentată de infrastructură, mai ales din punctul de vedere al politicilor climatice. Dacă în locul unei cantităţi egale de gaz rusesc se arde gaz algerian sau gaz lichefiat american, cantitatea de CO2 emis nu se modifică. Dar dacă pentru a face acest lucru este necesară construirea de noi conducte de gaz sau de noi instalații de regazificare, impactul asupra mediului crește dramatic. "Din acest punct de vedere, candidatura Italiei la titlul de hub european de gaze prezintă mai multe avantaje", spune Bergamaschi. "Țara noastră se poate lăuda deja cu o rețea de gazoducte care urcă în peninsula și o conectează cu restul Europei. Chiar dacă mai trebuie verificată fezabilitatea fluxului invers". Da, deoarece conductele care sosesc în Italia din Franța, Elveția și Austria aduc în prezent gazul "în Italia". Și nu este sigur că fluxul poate fi inversat fără modificări majore la sisteme. "În plus", adaugă cofondatorul Ecco, "mai sunt şi cei care își imaginează că profită de foamea europeană de gaz pentru a construi în Italia coloana vertebrală a Adriaticii sau noi terminale de regazificare, sau chiar pentru a căuta și exploata noi zăcăminte în Marea Mediterană. Dacă a deveni hubul european de gaze înseamnă toate acestea, atunci nu e deloc convenabil, mai ales având în vedere că proiecţiile Uniunii Europene spun că consumul de gaze naturale va scădea cu 40% în următorii 7 ani. Şi astfel există riscul să construim în Italia (dar și în Germania ) o serie de infrastructuri care în curând vor deveni învechite", notează lastampa.it
Dar va putea Italia să-și dezvolte rolul de exportator de gaze naturale în Europa Centrală și de Est, așa cum speră prim-ministrul? "Doar dacă guvernul este capabil să formuleze o propunere politică puternică, care să fie și cea mai competitivă: de stilul „punem la dispoziție infrastructurile noastre existente pentru a vă aduce și dumneavoastră gaz algerian”, răspunde Bergamaschi. Rămâne însă o altă întrebare: gazul algerian va fi oare suficient pentru a-l înlocui pe cel rusesc în toată Europa? "Într-o primă fază, până în 2024-2025, va trebui să-l folosim în Italia. Ulterior îl vom putea „exporta”. Dar, între timp, va trebui să ne reducem consumul și să ajutăm Algeria să devină mai mult eficientă, astfel încât să nu fie nevoită să extragă din zăcămintele sale mai mult gaz decât în prezent, eventual sprijinindu-i tranziția către surse regenerabile, cu un dublu avantaj: țara nord-africană s-ar pregăti pentru viitor și ar putea renunța la nevoia sa de gaze, vânzându-le europenilor".
(Traducerea Rador)
Recomandările noastre
