Italia şi Spania se ceartă pe imigranţie

Declaraţiile Guvernului spaniol cu privire la modul în care Italia tratează problema imigraţiei, a provocat o minicriză diplomatică, precizează Mediafax.

Primul-ministru spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a vut o discuţie, în această dimineaţă, cu ministrul italian de Externe Franco Frattini, în cadrul celui de-al cincilea summit dintre Uniunea Europeană şi America Latină.

Declaraţiile vicepreşedintelui Guvernului spaniol Maria Teresa Fernandez de la Vega, redate de presa spaniolă, potrivit cărora nu este de acord cu "politica de expulzări fără respectarea legii şi a drepturilor omului în cazul imigranţilor" sunt la originea acestei polemici.

Vicepreşedintele Guvernului spaniol, Maria Teresa Fernandez de la Vega, a afirmat că nu este de acord cu "acţiunile care ar putea conduce la violenţe, rasism şi xenofobie".

Pentru aplanarea tensiunilor, secretarul de stat spaniol pentru Afaceri Europene Diego Lopez Garrido a spus că afirmaţiile lui de la Vega sunt cu caracter general, neavând intenţia să exprime critici la adresa Guvernului de la Roma.

(21:25)