Italia, infern pentru femeile din România. „Te muncesc, te abuzează sexual. Refuzi? Te dau afară!”

Un filmuleț înregistrat de o îngrijitoare de origine română care lucrează în Italia, în care bătrânul Giovanni apare cu penisul scos din pantaloni și încercând să o convingă pe aceasta să întrețină relații sexuale cu el, a scandalizat opinia publică din România. Bandantele, titulatura dată îngrijitoarelor de bătrâni din Italia, s-au revoltat și au povestit prin ce traume trebuie să treacă zilnic.

Libidinoșii! Au impresia că ne pot cumpăra, că li se cuvinte totul”, este una dintre reacții, conform gazetaromaneasca.com. O alta o completează: „Ferească Dumnezeu cu rasa asta de moșnegi, îi caută moartea pe acasă și ei vor sex. Numai noi știm prin ce chin și suferință trecem”.

O altă îngrijitoare plecată din România pentru a căuta o soartă mai bună în Italia povestește și ea situația în care se află. „Acum lucrez la un moș care are un fiu de 36 ani. Observ că mă mai privește cu subînțeles din când în când și că ar vrea să-mi propună ceva, dar îl evit. Încerc să mă îmbrac cât mai decent, iar când mă duc să fac baie, încui ușa”, explică aceasta.

Și chiar dacă este deja clar că avansurile pe care majoritatea bătrânilor le fac au devenit regulă, nu excepție, una dintre acestea spun că vina nu e doar a lor. Aceasta spune că există și unele îngrijitoare care fie din neglijență, fie din dorința unui venit care să suplimenteze salariul se îmbracă provocator și, astfel, creează un renume fals româncelor venite la muncă în Italia. „Nu vreau să generalizez, dar asta fac mai toți bărbații când le vine o badantă nouă în casă. Încearcă să se culce cu ea. Dacă îi refuzi, unii înțeleg de bunăvoie, dar alții te dau afară sau te determină să-ți dai demisia, pentru că nu faci față presiunii. Greșeala este și a româncelor, pentru că, de frică să nu-și piardă locul de muncă, acceptă, ba chiar încearcă să-l păcălească pe bătrân să-i mai scape câte un ban sau câte un cadou. Altele, poate fără să-și dea seama, se mai îmbracă si provocator, își pun o pereche de pantaloni foarte scurți sau o bluză mulată si decoltată. Cum să nu înțeleagă ei că e loc de o partidă de sex când văd o badantă îmbrăcată astfel? Dacă nu știi să te impui în fața lor, te iau drept sclavă, fac ce vor cu tine, te muncesc, te abuzează sexual si emoțional”, a povestit aceasta.