Italia: Hoţ român decedat după ce a sărit dintr-un tren

Italia: Hoţ român decedat după ce a sărit dintr-un tren

Un român a murit în Italia după ce a sărit dintr-un tren cu banii furaţi de la un călător, relatează agenţia Adnkronos, consultată de Mediafax.

În cursul nopţii de miercuri spre joi, doi români au pătruns în compartimentul unui cetăţean tunisian în vârstă de 47 de ani.

Bărbatul avea asupra sa o geantă în care erau 7.500 de euro, două telefoane mobile şi un portofel cu 195 de euro. Victima a alertat personalul trenului şi poliţia feroviară.

Unul dintre români, în vârstă de 28 de ani, a sărit din tren după ce luase banii din valiza cetăţeanului tunisian. Din cauza leziunilor suferite, românul a murit, iar complicele său a fost arestat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News