Născut pe 18 august 1916, fostul diplomat împlinește, astăzi, 100 de ani. Întrun interviu-eveniment acordat jurnalistului Dan Andronic în luna octombrie a anului trecut, profesorul Neagu Djuvara a oferit o adevărată lecție de istorie, vorbind despre trecutul, dar și despre viitorul României și al Europei. Redăm câteva crâmpeie din acest interviu.
- EVZ: Cum se vede istoria, după 100 de ani de viață?
- Neagu Djuvara: Asta depinde de, cum să spun, de dragostea pe care o ai pentru istorie sau nu. Majoritatea oamenilor, asta o spun din experiență, nu au simțul istoriei. (...)
- Nu știu dacă ați văzut ultima poziție a președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care a spus că nu ar mai trebui ca politica externă să fie dictată de Washington și că ar trebui să se manifeste față de Rusia.
-Iertați-mă, dar este un bou, cum poți să spui așa ceva? Ba, dimpotrivă!
- Credeți că, în România, comunismul a adus ceva bun?
- E o fericire pentru mine, personală, că m-am aflat 45 de ani în străinătate. Și în visele mele, când eram în Africa sau nu știu unde, eu credeam că, sau așa mi-i imaginam eu pe români – interpretând istoria noastră de o mie de ani – că românul știe să plece capul și alunecă peste el nu știu ce și se ridică după ce trece valul. Vă spun drept, când m-am întors în țară și am văzut cum este românul din 1991, când am venit aci, miam zis: „Nu se poate, dom’le”. Adică nu a alunecat comunismul pe spinarea românului ca pe o mușama, cum îmi imaginam. L-a pătruns în adâncime și l-a schimbat. Adică, românul pe care l-am regăsit eu în 1991 nu mai era românul țăran sau orășean pe care l-am cunoscut în copilăria mea! Era alt om!
- Când vorbiți de țăran, vorbiți de o anumită tipologie. De un om care arăta într-un anumit fel.
- Haideți să revenim puțin la ceea ce se întâmplă din punct de vedere istoric. Spuneți că istoria nu se repetă. Vladimir Putin și Rusia n-ar trebui să ne îngrijoreze, spuneți dumneavoastră, din punct de vedere istoric. Strategic și militar este o altă discuție. Dar apariția califatului, a ISIS, în Orientul Mijlociu?
- Eu cred că am și scris asta undeva sau, în orice caz, am trăit-o în gând, musulmanii prezintă o primejdie. E cea mai mare primejdie a omenirii întregi!
- De ce sunt o primejdie?
- Pentru că au de gând să impună credința lor omenirii întregi. Așa că sunt un pericol. Că peste tot unde intră, nu intră ca să se asimilieze cu locul de acolo, ci ca să mănânce țara aceea! În sensul ăsta sunt foarte pesimist pentru viitor.
- Există niște studii care spun că, până în 2050, numărul de musulmani va fi egal cu numărul de creștini, la nivelul globului. La nivelul Europei vor fi undeva la 10%. Toate aceste estimări au fost făcute înainte de acest fenomen de migrație masivă, înaintea acestei invazii, că nici nu știu cum să-i spun, de refugiați, că se folosesc tot felul de titulaturi în funcție de cel care le definește. Spuneți că lucrurile astea ar trebui stopate... Pe de altă parte...
- Nu se poate face asta! Nu poți să stopezi mișcările astea populare! E ca și cum ai face un mal de pământ și valul apei îl distruge! Degeaba spui că vrei să faci contingente pentru țara cutare... C’est n’existe pas! O să se dărâme.. Eu sunt foarte pesimist. Intră un val de populații..., da’ este mai grav decât ce s-a întâmplat în Evul Mediu după căderea Romei. De ce? Pentru că populațiile care au intrat peste Imperiul Roman erau, totuși, din aceeași familie. Indo-europeni! Populațiile germane care au reprezentat, într-un fel..., francii, longobarzii, care au creat statele noi din Evul Mediu, făceau totuși parte din aceeași familie. Or, în momentul de față, ăștia care ne invadează, care năvălesc peste Europa, sunt cu totul alte nații. Sunt arabi, turci, sunt kirkizi, sunt dracu’ să-i ia! Lifte păgâne! Deci înseamnă că se schimbă populația Europei! Peste o sută sau două de ani, cei care vor fi locuitorii Franței, Germaniei sau Angliei vor fi complet diferiți de cei de astăzi! Și asta mă îngrozește , încât spun bogdaproste că nu mai am decât un an sau doi de a trăi, la 99 de ani, să nu mai văd această calamitate. Adică să văd Europa pe jumătate turcă..., poate și chineză, că să știți că și aici e un pericol mare, cred...
FOTO: Neagu Djuvara, în tinerețe
„Alegerea lui Iohannis a fost un accident politic”
- Sunteți un om care ați străbătut două generații și jumătate. Din punct de vedere istoric, o generație se limitează la 40 de ani. Cum credeți că va arăta România în viitor?
- Liniștea mea sufletească este că nu mai există națiuni în Europa. Noi nu vom mai fi români, ungurii nu vor mai fi unguri, polonezii nu vor mai fi polonezi, toată lumea va fi european, și nu numai european, ci un european americanizat, fiindcă pecetea americană, științele moderne – internet, telefon - au măturat diferențele dintre popoare. Așa că nu mai am nicio îngrijorare că noi nu mai suntem români. Noi suntem europeni. Și niște europeni supuși influenței americane. Atâta vreme cât americanii sunt atât de puternici, putem fi liniștiți. Haosul care va fi peste 200 – 300 de ani când poate și puterea americană se va prăbuși - căci toate puterile din lume au o limită, cum a fost și Imperiul Roman, care a fost de o lungime excepțională, de 500 de ani. Ceea ce mă îngrozește este că Evul Mediu care ne așteaptă este cu populații care sunt neeuropene, care ne vin din Asia, Africa, de peste tot, așa că se va schimba populația Europei.
- Alegerea lui Iohannis cum vi s-a părut? Un accident sau o schimbare de mentalitate?
- Un accident politic. (...) Dar dacă el rămâne numai așa, un președinte mut, atunci o să-l avem pe Iohannis președinte, mut, și politica continuă să fie dusă de Ponta & Co, ceea cee o nenorocire.
-Monarhia mai are vreo șansă în România?
-Mi-e teamă că nu. Dacă Regele Mihai ar fi avut un băiat, era mai simplu. Dar așa, e greu să schimbi Constituția din 1926 doar pentru a putea moșteni femeile dreptul de a conduce. O Constituție nu poate fi schimbată de un singur om, ci prin vot popular.