Organizatorul a ceea ce se va numi una dintre etapele din istoria muzicii şi a culturii hippie, avea puţin peste 20 de ani, Michael Lang. Într-un timp relativ scurt a reuşit să-i aducă împreună pe Richie Havens, Sweetwater, Country Joe, McDonald, John Sebastian, Bert Sommer, Tim Hardin, Ravi Shankar, Melanie Safka, Arlo Guthrie şi Joan Baez, protagoniştii primei zile, vineri, 15 august, apoi vineri 16 august, Quill, Keef Hartley Band, Santana, Canned Heat, Mountain, Janis Joplin & The Kozmic Blues Band, Sly & the Familly Stone, Grateful Dead, Creedence  Clearwater Revival, The Who, Jefferson Airplane şi apoi dumică 16 august şi luni 18 august, The Grease Band, Joe Cocker, Country Joe and Fish, Ten Years After, The Band, Blood Sweat & Tears, Johny Winter, Crosby, Stills, Nash &Young, Paul Butterfield Blues Band, Sha-na-na şi Jimi Hendrix.
La 50 de ani de la ceea ce astăzi este amintit simplu ca „cele trei zile de pace şi de muzică”, o carte fotografică scrisă de Michael Lang  conţinând numeroase mărturii ale celor prezenţi şi care au trudit în culise, îşi amintesc despre evenimentul muzical – şi nu numai – care a schimbat faţa istoriei.
Woodstock a fost primul mare eveniment muzical promovat la nivel naţional, tinerii soseau din toată America graţie publicităţii prin reviste underground, în ziarele colegiilor şi la radio. Lumea pleca din toate colţurile ţării pentru a participa la „cele trei zile de pace şi muzică”.

Adevărata vedetă la Woodstock a fost publicul. Festivalul oferea oricărui interesat un acces imediat, era suficient să fii acolo. Şi timp de trei zile au petrecut în natură ascultând muzică, simţind că făceau parte dintr-o comunitate, apropiindu-se de alte persoane, cu un umanism în sens foarte larg, în numele iubirii şi al înţelegerii. În concluzie, au fost cu adevărat trei zile de pace şi iubire. Publicul  era extrem de eterogen: liceenii din Bronx se amestecau printre  cei din mişcarea hippie sosiţi cu autostopul din San Francisco, cu ei erau şi veterani din Vietnam, motociclişti, studenţi, filosofi, activişti politici şi lume foarte normală, culoarea pielii n-avea nicio importanţă: erau persoane de toate etniile, scrie Michael Lang în cartea sa, potrivit La Repubblica.

A fost contactat John Lennon prin intermediul societăţii care gestiona trupa Beatles: în luna mai funcţionarii de la imigraţii le-au împiedicat accesul în SUA, mai ales datorită poziţiei lor anti război. Hendrix a fost cel care a închis Festivalul, la ora 9, luni dimineaţa, la lumina soarelui pentru a crea  ceea ce mai târziu a devenit istoria Woodstockului, o execuţie  a „The Star Spangled Banner” inegalabilă…O tempora, o mores!

Te-ar putea interesa și: