Un text publicat în revista oamenilor de teatru, Rinocerul, readuce în actualitate figura omului politic Iuliu Maniu, dar și o realitate cruntă a perioadei de trecere la comunism. România a fost abandonată la sfârșitul Războiului, iar lacrimile și încercările de ajutor de după instituirea Cortinei de Fier au fost tardive pentru mulți martiri.
Vasile Pușcaș, profesor, istoric, diplomat, om politic, și-a intitulat editorialul ”Exterminarea elitelor: Iuliu Maniu” și adună, la final, fragmente de declarații despre memoria politicianului țărănist, mort în 1953, în închisoare.
Vasile Pușcaș
Iată textul:
Exterminarea elitelor
Iuliu Maniu continuă să fie una dintre cele mai fascinante personalităţi ale vieţii politice româneşti din secolul al 20-lea. Personal cred că despre Sfinxul de la Bădăcin este astăzi o onoare şi o datorie de a scrie. Este o onoare, deoareceIuliu Maniu reprezintă unul din foarte puţinii politicieni români care pot fi aşezaţi cu mare cinste în galeria acelora care au servit cu devotament şi distincţie interesul general românesc. Şi trebuie să fie o datorie a noastră să îl plasăm în această galerie pe Iuliu Maniu cât mai des, deoarece el este o mărturie exemplară că pot exista şi în România politicieni care înţeleg prin activitatea politică implicarea în construcţia binelui comun al naţiunii.
Românii americani, adesea cu gândul la rădăcinile etnice şi locurile lor de origine, au văzut în Iuliu Maniu întruchiparea celui mai curat şi sincer patriotism, dragostea necondiţionată faţă de Ţară. La rândul lui, Maniu i-a privit pe românii americani ca pe nişte căutători de drumuri noi care să ducă la prosperitate, democraţie, civilizaţie înaintată.
♦
„Tot patriotismul, toate acţiunile voastre cetăţeneşti, toată dragostea voastră trebuie să fie stăpânite de gândul că prin imensa jertfă a Statelor Unite ale Americii a fost desrobit de două ori Ardealul nostru şi mai ales că în lupta noastră pentru libertate şi democraţie, pe care mai trebuie să o ducem cu toţii, nu vom putea birui fără de sfatul şi ajutorul acelei mari şi nobile ţări, care e simbolul libertăţii şi al democraţiei adevărate.”
Iuliu MANIU, Mesaj către românii americani, 8 ianuarie 1946
♦
„În toate zilele vieţii sale, Maniu a ţinut nestinsă lumina libertăţii, a dreptăţii, a adevărului şi idealurilor omului creat după chipul lui Dumnezeu. Pentru apărarea acestor valori, Maniu a luptat toată viaţa. Guvernelor şi regilor României de ieri, de dreapta şi de stânga, Maniu le-a spus adeseori: «Nu, asta nu se poate!», dar numai comuniştii au îndrăznit să îl lovească, să îl condamne la muncă silnică, să îl ucidă, înnăbuşindu-l cu mirosul mucegaiului şi cu umezeala zidurilor. În viaţă cât a fost, Maniu şi-a slujit neamul.”
Foaia Poporului, Cleveland, 1955
♦
„Rigiditatea este prima însuşire care îmi vine în minte când încerc să îi văd făptura lui Iuliu Maniu. Se ţinea atât de drept, încât ai crede că este înalt, deşi era de statură potrivită. Privirea rece. Trăsăturile feţei păreau ca săpate cu dalta, gâtul era atât de ţeapăn, încât trupul şi capul păreau dintr-o singură bucată şi îl făceau să pară turnate din bronz. Deşi mi-a fost dat adesea să stau de vorbă cu el cinci sau şase ore în şir, nu l-am văzut nicio clipă odihnindu-se leneş într-un fotoliu. Îşi alegea scaunul cel mai tare şi rămânea drept, zgârcit în gesturi. Când paznicul intra în celula lui, întâlneai aceeaşi privire de oţel care-i intimida pe adversari.
Înstărit şi aparţinând unei vechi familii din Ardeal, Iuliu Maniu ar fi putut duce în tinereţe o viaţă uşoară şi plăcută, de petreceri la Budapesta. Însă a ales să înfrunte furtunile vieţii parlamentare. Mai târziu, sub domnia regelui Carol al II-lea, Maniu putea să rămână prim-ministru 10 ani la rând dacă ar fi închis ochii peste unele situaţii în conflict cu principiile sale politice şi morale.
Ajuns la bătrâneţe, Maniu ar fi putut trăi în linişte la Bădăcin, în timpul ocupaţiei germane, dar a ales altă cale: l-a sfidat pe Hitler, care i-a cerut zilnic arestarea. Iuliu Maniu este singurul om de stat european care, trăind rând pe rând dominaţia nazistă şi pe cea sovietică, s-a ridicat pe faţă împotriva acestor regimuri de represiune.”
Alexandru CRETZIANU, ziarul America, 4 iunie 1955
♦
„După ce slujise toată viaţa sa idealul de unitate naţională, după ce ajutase să-l împlinească, Iuliu Maniu nu accepta să-i umbrească puterea şi măreţia prin socoteli secundare sau prin veleităţi personale. Aceasta a fost virtutea esenţială a lui Iuliu Maniu: închinarea sa totală la esenţele naţionale.”
Constantin VIŞOIANU, 1962
♦
„Amintirea lui Iuliu Maniu va străluci multă vreme în istoria românilor, nu numai ca martir al idealului nostru naţional, ci şi ca un adevărat părinte al naţiunii, servind ca sursă de inspiraţie atât pe plan politic, cât şi pe cel al practicii de guvernământ.”
Sabin MANUILĂ, 1962
♦
„Iuliu Maniu nu are nevoie nici de mormânt sau lespede, nici de vreo inscripţie funerară sculptată în piatră de mâini omeneşti. O Românie liberă va fi monumentul său nestrămutat, iar amintirea-i consacrată în minţile şi în inimile poporului său va fi epitaful care dăinuie.”
Hal LEHRMAN, 1968