Istoria secretă. Gelu Voican Voiculescu, bănuit de spionaj industrial. File din dosar

Istoria secretă. Gelu Voican Voiculescu, bănuit de spionaj industrial. File din dosar Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu / Sursa foto- Arhiva EVZ

Gelu Voican Voiculescu este cunoscut pentru prezența sa surprinzătoare în timpul evenimentelor din decembrie 1989, fiind văzut pentru prima dată la sediul Televiziunii de unde se transmiteau informații privind evoluția din țară, și ulterior, fiind prezent în noul guvern ce avea să fie constituit.

Puțin știu însă că Gelu Voican Voiculescu era in vizorul Securității încă din anii 70.

Fuga prin Ungaria

Născut la 8 februarie 1941, având cetățenie și naționalitate română, de profesie geolog la ICPG București, fără o încadrare politică, Gelu Voican Voiculescu a încercat să treacă fraudulos frontiera înspre Austria, ajutat de Voiculescu Ștefan, tatăl său. Acțiunea reprezentată de către acesta avea ca pedeapsă închisoarea, mai mare de trei luni. 

La data de 18 mai 1970, acesta a încercat să treacă granița din Republica Populară Ungară către Austria, având în posesia sa documente și filme, adrese către firme străine, inscrisuri în legătură cu industria petroliferă. Documentele cu toate că nu reprezentau secrete de stat, puteau periclita securitatea statului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din cercetările efectuate de autorități s-a stabilit că, în urma unei înțelegeri între Gelu Voican și tatăl său au hotărât să mijlocească evaziunea din țară făcută de către acesta. După ce în luna ianuarie 1970, Voican Voiculescu a obținut pașaport pentru a putea pleca în calitate de turist în Republica Populară Ungară, tatăl său a întocmit o adresă fictivă către O.N.T București solicitând în numele firmei “ Sorice” pe care o reprezenta, eliberarea unui pașaport de serviciu pentru a pleca în Austria în interes de serviciu. 

Prin urmare, pe 2 mai 1970, aceștia au plecat din țară pe la punctul de frontieră Curtici, urmând ca pe teritoriul Ungariei să găsească variante de scoatere a lui Gelu Voican Voiculescu spre Austria. 

Martorii Diaescu Constantin și Oprea Constantin, șoferi pe autocamioane TIR, susțin că le-a fost oferită mită sub suma de 1000 D.M. pentru a facilita realizarea scopului propus. Conducătorii auto au informat ambasada Republicii Socialiste România din Budapesta cu privire la intențiile celor doi.

 

A vrut să ajungă în Israel

Conform arhivelor Securității, a fost stabilit că Gelu Voican Voiculescu a intenționat să părăsească România pentru a ajunge în Israel, unde avea o prietenă cu care își dorea să se căsătorească. Sfătuindu-se cu tatăl său, a decis să ceară legal un pașaport de turist pentru Ungaria, de unde avea să treacă frontiera înspre Austria, ca ulterior să își parcurgă drumul până în Israel.

Valuta străină găsită asupra lor nu a putut fi justificată de către aceștia, considerându-se că banii au fost primiți nu pentru o activitate tocmai legală. Privind documentele găsite asupra celor doi, aceștia au declarat că nu reprezintă o sursă de informație pentru o altă persoană, fiind necesare în vederea realizării sarcinilor de serviciu.

Prin urmare, decizia Consiliului Securității Statului a comunicat ca inculpatul Voiculescu Ștefan să fie condamnat la 6 luni de închisoare în baza art. 289, începând cu data de 18 mai 1970 până la 28 august 1970. În schimb, fiul său, Gelu Voican Voiculescu, din cauza neîndeplinirii temeiurilor legale pentru menținerea arestării, a fost pus în libertate.