Moştenitorii familiilor istorice din România au fost invitaţi să celebreze lansarea Albumului Şcoala de aviaţie Mircea Cantacuzino în cadrul unui eveniment în care trecutul, prezentul şi viitorul s-au întâlnit sub acelaşi acoperiş, pe 11 noiembrie.
Fundaţia Memorială Română Mircea şi Dan Cantacuzino îşi propune să redea pentru prima dată, într-o manieră unitară, cu date din arhive personale şi naţionale istoria Şcolii de aviaţie „Mircea Cantacuzino”, de la începuturile acesteia în 1928, când a fost achiziţionată prima avionetă şi până la întreruperea activităţii ei, odată cu declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Oliver Olabinri, membru fondator, explică în cadrul evenimentului că „ideea unui astfel de album s-a născut din dorinţa, din dreptul şi dintr-un sentiment de responsabilitate de a retrăi senzaţia pe care am simţit-o după ce am văzut imaginile unei istorii culturale bogate, amortiţe în amintirile multora, în albume de fotografii cu caracter personal şi în Arhivele Naţionale ale României”.
Albumul descrie viziunea şi dedicarea unor oameni pentru aviaţia de turism care a dus la una dintre cele mai efervescente perioade din istoria aviaţiei civile a României, aducând în prim-plan proiectul de suflet al fraţilor Mircea şi Ioana Cantacuzino, cei care au înfiinţat şcoala.
Conţinând povestea tinerilor piloţi, a rezultatelor excepţionale, a recordurilor naţionale şi internaţionale ale elevilor şcolii, documente de arhivă, fotografii, articole şi hărţi, acest album dezvăluie o Românie frumoasă, efervescentă, cu oameni educaţi, din familii de domnitori, ţărani, boieri, funcţionari sau muncitori, toţi pasionaţi de ceea ce făceau, implicaţi activ în viaţa comunităţii.
Misiunea membrilor fundaţiei este aceea de a sprijini şi încuraja pe cei care iniţiază şi susţin proiecte culturale româneşti şi să amintească tuturor că avem o moştenire ce trebuie perpetuată peste generaţii.