Manualul "O istorie a comunismului din România", după care va fi predat cursul opţional pentru clasele a XI-a şi a XII-a, va fi lansat miercurea viitoare, pe 10 septembrie.
Cartea, editată de Polirom, va avea 192 de pagini şi va costa aproximativ 20 de lei, după cum a precizat Raluca Grosanu, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR) - cei care au realizat manualul. Acesta va conţine şi un DVD cu două ore dintr-un program emis de Televiziunea Română în anii ’80.
Primii 30 de profesori de istorie vor fi instruiţi astăzi şi mâine, cu privire la materia pe care o vor preda celor 750 de elevi, care vor studia, în acest an şcolar, cum a apărut comunismul în ţara noastră şi ce moştenire a lăsat acesta României. Dascălii care vor lua lecţii de la cercetători din cadrul IICCR vor deveni, la rândul lor, formatori ai IICCR, pe probleme de didactică a predării comunismului. Următorul curs se va desfăşura în prima jumătate a anului 2009 şi va avea în vedere formarea unui număr de 100 de profesori de istorie.
Pe 24 iulie, Ministerul Educaţiei a anunţat că, din anul şcolar 2008- 2009, elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor putea alege să studieze, la cursurile opţionale, istoria comunismului românesc.