Piese de teatru scrise de Ion Luca Caragiale, muzică cultă, dans în ritmuri de vals şi o expoziţie de fotografii de colecţie care prezintă cartierul Fabric, din Timişoara, la începutul secolului trecut. Toate aceastea au avut loc astăzi la prânz, în Piaţa Traian, în cadrul evenimentului „Fabric – istorie şi artă”.
Adolescenţii care învaţă la Liceul William Shakespeare, situat într-o zonă populată în mare parte de romi, asistaţi de Centrul Euroregional pentru Democraţie, încearcă să crească nivelul cultural al locatarilor din cartierul Fabric. De-a lungul timpului, elevii s-au implicat activ în viaţa locului, au plantat copaci şi au reparat parcul din faţa bisericii Millenium. Punctul culminat a avut loc astăzi, când, îmbrăcaţi în costume de epocă, i-au invitat la sărbătoare pe toţi cetăţenii din cartier. „E important ca prin acţiunile acestea să-i determinăm pe oameni să nu se mai uite la cartierul lor ca la o zonă cu case ce stau să se dărâme, ci să înţeleagă faptul că Fabric e un cartier cu istorie, că aici fiecare clădire înseamnă ceva, iar ei au şansa să trăiască înconjuraţi de istorie”, explică Georgiana Dragoş, una dintre elevele clasei a XI-a implicate în proiect.
„Prin cultură îi civilizăm”
Un ajutor important a venit din partea Consiliului Consultativ de Cartier. „Toată acţiunea face parte dintr-o acţiune de implicare a şcolilor din oraş în activităţi care ţin de viaţa cartierului în care se găsesc acestea”, a declarat Constantin Ilona – Savulov, preşedintele consiliului. Marinela Dragomir, profesoara care a coordonat acţiunea, spune că în final e vorba despre un mesaj de responsabilizare şi implicare cetăţenească. Astfel, după munca voluntară din zilele trecute, elevii de la Shakespeare au vrut să le arate locuitorilor din zonă să se pot distra şi altfel decât ascultând manele. „Evenimentul acesta e o oportunitate de a le comunica oamenilor faptul că au şansa de a trăi într-un loc cu o istorie şi astfel, cred, ei pot fi cizelaţi. De la noi află mai multe lucruri, istoria locului, de unde se trag, iar prin cultură îi civilizăm”, crede eleva Mirona Cozma, fiica fostului lider al minerilor din Valea Jiului.
Invitaţi la vals
Colega ei, Natalia Străinu, le-a povestit celor prezenţi istoria cartierului: „Pe vremuri, numele cartierului Fabric s-a dat de la faptul că aici se găseau cele mai multe fabrici din oraş. Cartierul avea şi un slogan: „Tot ce e mai bun provine din Fabric”. Piaţa Traian, centrul cartierului, era unul dintre punctele importante ale comerţului din Europa de Est, iar Fabrica de bere, prima din România, s-a deschis în 1718, cu un concert dirijat de însuşi Johann Strauss, ca să nu mai spunem că aceasta exporta bere până în Brazilia”. Suprinzător, un impact deosebit asupra copiilor romi din cartier, a avut valsul, care i-a pus în mişcare în jurul perechilor de elevi. „E minunat, mai ales pentru copii, pentru că aşa învaţă şi ei lucruri bune”, consideră Mirela Raici, mamă a doi copii.