Liberalul radical și pașoptistul Ion C. Brătianu se considera a fi „conspirator vechi”. Cel puțin așa le zisese polițiștilor veniți să-l aresteze după „Republica de la Ploiești”, când au început să caute documente în casa omului politic.
Istoria atentatelor împotriva unui prim-ministru legendar: Ion C. BrătianuȘi avea dreptate bătrânul Brătianu. La 14 ianuarie 1858, carbonarul italian Felice Orsini a folosit două bombe, acționate mecanic, pe care le-a aruncat în direcția trăsurii în care Împăratul Napoleon al III-lea și soția sa se aflau, îndreptându-se spre Opera din Paris. Trăsura era însă blindată, comandată special de împărat, pentru siguranța sa, așa că atentatul a eșuat (deşi doi oameni au murit), iar Felice Orsini a fost arestat, condamnat la moarte și executat, la 13 martie 1859, prin ghilotinare.
Printre suspecți, s-a aflat și Ion C. Brătianu, dar care a fost eliberat din lipsă de probe. Totuși în cufărul lui se găsiseră manifeste considerate revoluționare pentru că Napoleon III după ce se proclamase împărat, părăsise idealurile revoluționare care-l propulsaseră la Președinția apoi la Tronul de Împărat în Franța.
Este posibil ca de atunci, Ion C. Brătianu, să fi devenit mai atent cu lucrurile sale personale și cu ce urme avea să lase dacă se apuca de vreo treabă conspirativă. Făcuse din astea și înainte de 1848 și la 1858, avea s-o mai facă la 1866 și 1870.
Un om politic dur
Ca om politic dur, Ion C. Brătianu a scăpat și el cu bine din două atentate îndreptate contra lui. Primul a avut loc la 2 decembrie 1880. Un fost profesor din Târgovişte, Ion Pietraru a încercat să îl asasineze pe primul ministru Brătianu, cu un cuţit, însă lama s-a oprit în şuba groasă de iană pe care o purta Ion Brătianu. Ion Pietraru avea diferende mai vechi cu Ion Brătianu. Un deputat care îl însoţea pe Brătianu după ce ieşise de la lucrările Camerei Deputaţilor l-a imobilizat pe Ion Pietraru.
La 4 septembrie 1886, Stoica Alexandrescu, un negustor care înregistrase două falimente, originar din Râmnicu Sărat a decis să comită o faptă care să îi aducă popularitate. Şi-a cumpărat un pistol şi, împreună cu Tănase Iordache a decis să vină la Bucureşti, pentru a găsi prilejul comiterii atentatului. Ion C. Brătianu, după ce părăsise incinta Ministerului de Interne, a decis să meargă pe jos prin actuala Piaţa Universităţii (pe atunci Strada Vămii) spre Strada Colţei, însoţit de Constantin F. Robescu, care îndeplinise funcţia de director general al Poştelor şi Telegrafului, deţinuse de două ori funcţia de primar al Bucureştilor şi de sergentul Constantin Ioniţă însărcinat cu escorta şi paza lui Ion C. Brătianu. Stoica Alexandrescu a sărit în faţa lor, în faţa Legaţiei Austro-Ungariei şi a încercat să tragă un foc, dar pistolul se blocase. Imediat, sergentul a intervenit, Stoica trăgând al doilea foc, dar traiectoria a fost deviată nimerind paftaua din oţel pe care o purta Robescu, acesta scăpând teafăr şi fiind apoi supranumit „Cataramă”.
Stoica Alexandrescu a spus că fusese tocmit cu 5000 lei de către un deputat din Râmnicu Sărat, Iosif Oroveanu, dar la efectuarea percheziţiei domiciliare autoritățile nu au găsit banii. Oroveanu a fost reţinut pentru cercetări, dar Stoica Alexandrescu a revenit asupra declaraţiei şi deputatul a fost eliberat. Stoica Alexandrescu a primit 20 de ani muncă silnică iar Tănase Iordache a fost condamnat la un an închisoare corecţională. Ambii conspiratori au fost obligaţi să plătească 4000 lei cheltuieli de judecată.
În 1909, fiul lui, Ion I C Brătianu avea să scape dintr-un atentat în care a fost rănit. Dar asta, într-o altă poveste....