Israelul, în cursă pentru şefia FMI? Vezi cum se fac jocurile de culise

Israelul, în cursă pentru şefia FMI? Vezi cum se fac jocurile de culise

Stanley Fischer, guvernatorul băncii centrale a Israelului, ia în calcul posibilitatea de a candida la şefia Fondului Monetar Internaţional, potivit unor surse, scrie Wall Street Journal.

Fischer, fost director general adjunct al FMI, este foarte respectat în rândul celorlalţi şefi de bănci centrale şi al miniştrilor de finanţe, dar din poziţia sa de guvernator al băncii centrale a Israelului poate câştiga cu greu sprijinul ţărilor arabe şi al altor ţări emergente, spune un oficial arab care a lucrat cu Fischer.

Fischer are şi un alt handicap: în vârstă de 67 de ani, acesta depăşeşte cu doi ani limita de vârstă pe care a impus-o FMI pentru un director general al Fondului. Dar experţi ai FMI spun că aceste reguli pot fi schimbate sau trecute cu vederea.

Şeful băncii centrale a Mexicului, Agustin Carstens, înscris în cursă, speră să primescă sprijinul blocului de ţări emergente pentru şefia FMI. Trevor Manuel, fostul ministru de finanţe al Africii de Sud, şi-ar putea depune candidatura zilele viitoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Boardul FMI va anunţa lista scurtă de trei candidaţi pe 10 iunie, pentru ca până la finele lunii să aleagă directorul general al Fondului.

Favorita pentru şefia FMI, Christine Lagarde, ministrul de finanţe al Franţei, se bucură de sprjinul Europei, care deţine 35% din voturile boardului FMI. Pentru a câştiga postul, candidații au nevoie să obțină în urma votului o majoritate simplă.