Israelul a anulat o invitaţie adresată şefului parlamentului ungar după ce a participat la ceremoniile de comemorare a scriitorului Joszef Nyiro în România

Israelul a anulat o invitaţie adresată şefului parlamentului ungar după ce a participat la ceremoniile de comemorare a scriitorului Joszef Nyiro în România

Preşedintele Knessetului, Reuven Rivlin, a anulat o invitaţie în Israel adresată preşedintelui Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, după ce acesta a participat recent la o comemorare a scriitorului ungar Joszef Nyiro în România, potrivit cotidianului israelian The Jerusalem Post.

Laszlo Kover urma să participe, în iulie, în Israel, la celebrarea a 100 de ani de la naşterea diplomatului suedez Raoul Wallenberg, care a salvat mii de evrei unguri în timpul Holocaustului.

Potrivit cotidianului israelian, Rivlin s-a declarat consternat de omagiul adus de preşedintele Parlamentului ungar lui Joszef Nyiro, al cărui partid "a cooperat cu criminalii germani nazişti în cadrul programului lor de anihilare a poporului evreu".

"Cineva care participă la un asemenea eveniment nu poate lua parte apoi la un altul în onoarea unui om ca Raoul Wallenberg, o lumină călăuzitoare a umanităţii, care a salvat evrei, care este un simbol al luptei împotriva Germaniei naziste şi a colaboratorilor săi, cineva cu care alegi să te identifici şi să îi aduci un omagiu", a scris Reuven Rivlin în scrisoarea sa către Laszlo Kover.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şeful Cabinetului lui Laszlo Kover, Laszlo Veress, a declarat duminică seară pentru agenţia MTI, preluată de Agerpres, că nu au primit încă o scrisoare din partea Knessetului israelian. Acesta a afirmat că este "ciudat" ca preşedintele Knessetului să trimită mesaje omologului său ungar prin intermediul mass-media.

Potrivit acestuia, Laszlo Kover a indicat "prin intermediul canalelor diplomatice obişnuite", cu câteva zile în urmă, că nu poate merge în Israel din cauza unor alte aranjamente şi că Ungaria va fi reprezentată la aniversarea lui Raoul Wallenberg de către preşedintele ungar Janos Ader.