Israel: Ciocniri între evreii ultraortodocşi şi poliţie | VIDEO

Israel: Ciocniri între evreii ultraortodocşi şi poliţie | VIDEO

Evrei ultraortodocşi s-au ciocnit cu forţele poliţiei în oraşul israelian Beit Shemesh, de lângă Ierusalim. Un ofiţer de poliţie a fost rănit uşor, iar mai mulţi evrei ultraortodocşi au fost reţinuţi.

Beit Shemesh este cunoscut pentru fricţiunile între evreii moderaţii şi ultraortodocşii care cer o segregare mai clară a sexelor şi vor femeile să se îmbrace mai "modest", relatează BBC.

Cele mai recente confruntări au avut loc după ce poliţia a încercat să îndepărteze mai multe pancarte din oraş amplasate de ultraortodcşi. Circa 300 de locuitori ultraortodocşi au aruncat în forţele de ordine cu pietre şi ouă şi au incendiat tomberoanele de gunoi. Incidentele au luat amploare după ce un post de televiziune a difuzat un reportaj despre o fetiţă americană de 8 ani care a declara că se teme să meargă la şcoală pentru că evreii ultraortodocşi au agresat-o verbal.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis, recent, că va pune capăt tentativelor de a impune segregarea sexelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Evreii ultraortodocşi reprezintă circa 10% din populaţia Israelului.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/awtsGTfhCzA" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>