ISIS pierde luptătorii STRĂINI, iar califatul său SE PRĂBUȘEȘTE
- Simona Stupar
- 1 mai 2017, 16:27
Doi britanici și un cetățean american se află între zecile de jihadiști care s-au predat sau au fost prinși la granița turcă. Foarte mulți luptători străini și susținători ai ISIS abandonează organizația și încearcă să intre în Turcia.
Stefan Aristidou, din Enfield, în nordul Londrei, soția sa britanică, și Kary Paul Kleman din Florida, s-au predat, săptămâna trecută, polițiștilor de la frontiera turcă, după mai mult de doi ani petrecuți în fieful ISIS, conform publicației britanice The Guardian.
Zeci de alți teroriști străini au fugit, în ultimele săptămâni, majoritatea fiind prinși când încercau să treacă granița, după ce capacitatea Statului Islamic de a controla teritorii din Irak și Siria s-a redus drastic.
Aristidou, care are în jur de 25 de ani, s-a predat la punctul de frontieră Kilis, în sudul Turciei, împreună cu soția sa (britanică de orgine din Bangladesh) și cu Kleman (46 de ani). Americanul a sosit la graniță cu o soție siriană și alte două femei egiptene, ai căror soți au fost uciși în Siria sau Irak, au spus oficialii turci.
Aristidou a declarat că a plecat în Siria pentru a se stabili acolo, nu pentru a lupta, dar a recunoscut că a locuit în Raqqa și al-Bab, ambele controlate de ISIS, până când al-Bab a fost recapturcat de rebelii sirieni susținuți de turci, la începutul acestui an. A dispărut în aprilie 2015, după ce a zburat spre Cipru, iar vecinii au declarat atunci presei engleze că a adoptat îmbrăcămintea islamică, cu puțin timp înainte de a dispărea.
Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a spus că se află în contact cu autoritățile turcești, în urma arestării unui bărbat britanic, la granița dintre Siria și Turcia. Se pare că turcii au eliberat-o din arest pe femeia britanică, deși aceasta ar putea fi, totuși, inculpată.
Procurorii cer pedepse cuprinse între 7 ani și jumătate și 15 ani pentru britanic și american.
Britanicul ar putea fi inculpat și dacă este extrădat în țara sa. Orice cetățean britanic arestat pentru că a luptat alături de ISIS poate fi condamnat potrivit Legii antiteroriste și pedepsele ajung până la închisoare pe viață.
Cei care se întorc din Siria sau Irak vor fi automat cercetați de polițiști, pentru a se vedea dacă reprezintă sau nu o amenințare de terorism și ce crime a comis.
Kleman s-a convertit la islam după ce a divorțat de prima sa soție, spune mama lui, și s-a mutat în Egipt, în 2011, unde s-a căsătorit cu o localnică. După ce a eșuat și al doilea mariaj, s-a mutat în Dubai și s-a căsătorit cu actuala soție, care este siriană. Au trei copii, iar Kleman a lucrat în domeniul IE într-o școală.
Rudele lui Kleman au alertat FBI-ul în urmă cu 18 luni, considerând că el s-ar putea afla în pericol în Siria, dar a fost nevoie ca agenția americană să verifice dacă el nu a fost implicat în acțiuni ilegale acolo, spune sora bărbatului, Brenda Cummings.
Surse din ISIS au confirmat că efectivele trupelor s-au împuținat în Siria, după o ofensivă la sol în Raqqa și Tabqa, în nord-estul țării, unde luptătorii stărini au fost trimiși în ultimii patru ani.
Oficiali din Turcia și Europa au declarat că tot mai mulți soldați ai ISIS, care s-au alăturat grupării după 2013, și-au contactat ambasadele pentru a se întoarce acasă. Alți membri ai grupării, mai loiali sau mai îndoctrinați ideologic, se vor folosi de acest exod pentru a se infiltra în Trucia și apoi vor călători îN Europa și vor încerca să se răzbune pentru războiul dus împotriva Statului Islamic de către Occident.
Serviciile secrete cred că în rândul acelor luptători se află numeroși europeni din țări precum Marea Britanie, Franța și Belgia, dar și australieni.
Cel puțin 250 de străini au fost trimiși în Europa, de la sfârșitul lui 2014 până în mijlocul lui 2016, aproape toți trecând prin Turcia, pe la o frontieră care acum este extrem de fortificată.
Circa 30.000 de luptători străini se bănuiește că au ajuns în Siria, pentru a lupta alături de ISIS. Guvernul american estimează că 25.000 dintre ei au fost deja uciși.
Circa 850 de lutptători s-au alăturat ISIS și altor grupări jihadiste, precum Frontul al-Nusra și, în unele cazuri, forțelor președintelui sirian Bashar al-Assad. Se presupune că jumătate dintre ei s-au întors în Marea Britanie și 200 au murit.