Banca Naţională a României lucrează împreună cu autorităţile statului pentru a putea controla şi preveni atacurile cibernetice.
Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu a afirmat că “o criză la care să nu te aştepţi nu este exclusă”.
"Personal eu nu văd o criză în ceea ce numim domenii clasice, dar văd răbufniri din acestea, cum este problema atacurilor cibernetice. Pot să vă fac acum o mărturisire. În urmă cu trei ani un foarte bun coleg și prieten din generația mea, ne-a ajutat la intrarea în Uniunea Europeană, m-a întrebat: voi sunteți pregătiți de războiul cibernetic? Și am avut o discuție cu el. Foarte multe bănci centrale au dezvoltat adevărate sisteme de protecție în domeniu. Și noi facem eforturi cu autoritățile statului pentru a controla fenomenul, dar aici o criză la care să nu te aștepți, ca să zic așa, nu este exclusă", a spus Mugur Isărescu, întrebat dacă BNR a fost afectată de recentul atac cibernetic.
Vineri, 12 mai, un atac informatic "la nivel global" și calificat ca "incident major" de către Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această țară, un atac similar înregistrând și mari companii spaniole, printre care Telefonica, a transmis AFP. Acest virus criptează datele existente pe un computer, cu scopul de a cere proprietarului o răscumpărare în schimbul unei chei de deblocare.
Atacul ransomware WannaCry, care a făcut recent "victime" la nivel internațional, reprezintă doar începutul unui șir de atacuri similare de amploare, făcând din acest tip de virus una dintre cele mai importante amenințări informatice ale următoarelor 12 luni, atenționează Cătălin Coșoi, șeful echipei de investigații din Bitdefender, ce coordonează relația companiei cu instituții, precum NATO, Europol, Interpol, centre naționale de răspuns la incidente de securitate cibernetică sau servicii de informații, scrie agerpres.ro.