Mugur Isărescu răsuflă uşurat: A atins ţinta de inflaţie în 2011 şi un nou record! VEZI cifrele
- Raluca Florescu
- 11 ianuarie 2012, 16:33
Creşterea preţurilor s-a înscris anul trecut în ţinta fixată de BNR, rata anuală a indicelui fiind în decembrie 2011 de 3,14%, în interiorul obiectivului băncii centrale, de 3% plus/minus un punct procentual, a comunicat astăzi Institutul Naţional de Statistică.
Inflaţia de la final de an este chiar sub nivelul din noiembrie 2011, când indicele se afla la minimul ultimilor 20 de ani.
În 2010, inclusiv, BNR nu mai atinsese ţinta de inflaţie de patru ani. Dacă BNR ar fi ratat şi în 2011 obiectivul, acesta ar fi devenit cel de-al cincilea an de eşec.
Astfel, 2006 anul trecut ultimul an în care BNR reuşise să se înscrie în obiectivul propus, cu o creştere anuală de preţuri de 4,87%, sub ţinta asumată, de 5% plus/minus un punct procentual.
Cu cât au crescut preţurile în decembrie
În luna decembrie, preţurile au crescut cu 0,23% faţă de luna noiembrie.
Cel mai puţin în 2011 a crescut preţurile mărfurilor alimentare, cu 0,95%. Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 4,45% iar cele ale serviciilor 4,23%. În decembrie 2011, creşterile de preţuri înregistrate la toate aceste categorii au fost modice: 0,36% - mărfuri alimentare, 0,13% - mărfuri nealimentare şi 0,26% - servicii.
Din categoria preţurilor mărfurilor alimentare cea mai bună evoluţie au avut-o în decembrie cele la fructe şi conserve de fructe, care au scăzut cu 2,27%. Cel mai mult s-au scumpit în decembrie ouăle, cu 10,37%.
Categoriile de mărfuri alimentare s-au scumpit în decembrie, cea mai mare creştere de preţ fiind consemnată la energia electrică, cu un plus de 0,31%.
În fine, în cadrul categoriilor servicii, cel mai mult s-au ieftinit în decembrie preţurile la servcii de poştă şi telecomunicaţii, cu 0,45%. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la cele de apă, canal, salubritate.
Pentru acest an banca centrală a stabilit o ţintă de inflaţie de 3% plus/minus un punct procentual. CITIŢI ŞI:
- Veştile bune şi veştile rele ale băncilor locale, în 2012
- Moody's: Economia României va crește cu 2,2% în 2012
- Cele opt avantaje ale economiei României în faţa Ungariei
- România la 5 ani de la aderare: PIB-ul pe cap de locuitor, la 46% din media UE
- Oficial european: Europa este în pragul unei recesiuni de o amploare necunoscută