Una dintre lecţiile economiei este că orice criză are nu doar un caracter corectiv, ci şi unul educaţional, a spus, astăzi, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în cadrul conferinţei "Lecţiile crizei pentru următoarea perioadă de creştere economică".
"Bineînţeles că spargerea unui balon e neplăcută. Toţi am pierdut dintr-o criză. Acum, ai revenit cu picioarele pe pământ, ţi-ai dat cu apă pe ochi şi vezi că ai de plătit", a spus guvernatorul.
Potrivit acestuia, din calculele BNR reiese că circa un sfert din creşterea economică a României din perioada 2006-2008 era peste potenţialul de creştere.
Făcând o paralelă cu creşterea peste potenţial a României şi conducerea unei maşini cu viteză excesivă, Isărescu a spus că "viteza mai mare aduce un consum mai mare de carburant, uzarea motorului şi riscul de derapaj".
Guvernatorul a mai precizat, totodată, că, dacă se vrea încurajarea creşterii economice şi o viteză mai mare de creştere a economiei, atunci trebuie să sporească productivitatea, şi nu consumul.
Potrivit lui Mugur Isărescu, o creştere economică sănătoasă se bazează pe o productivitate crescută, investiţii în tehnologie, capital şi economisire.