Isărescu lansează un avertisment. Ce se întâmplă dacă aducem aurul în țară

Isărescu lansează un avertisment. Ce se întâmplă dacă aducem aurul în țară

Un posibil impact al aducerii în ţară a rezervei de aur a României ar fi creşterea costurilor cu care ţara se împrumută, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu

„Banca Naţională a României a spus în mod clar că nu are nicio obiecţie cu aducerea aurului în ţară pentru verificare, pentru că s-a creat o mare problemă de credibilitate. Sunt trei ani de zile în care sistematic şi într-un mod iresponsabil s-a spus că nu există acest aur, că a dispărut, că a fost vândut, că a intrat în operaţiuni, şi mai rău decât atât, că nu l-am folosit pentru a obţine venituri. Ori rezerva de aceea este rezervă. Nu este investiţie. Rezerva este ceva ce pui de o parte pentru situaţii deosebite. Obiectivul rezervei internaţionale, fie că este de aur sau valutară, este să-ţi dea credibilitate şi să reducă costurile cu care ţara respectivă s-ar împrumuta. Deci, un posibil impact ar fi creşterea costurilor", a spus Mugur Isărescu, , la audierile din Comisiile pentru Buget din Camera Deputaţilor şi Senat.

Guvernatorul BNR a susţinut că ar fi în favoarea aducerii în ţară a aurului pentru a-i convinge de existenţa lui pe cei sceptici. „Personal m-am exprimat public şi nu pot să spun altceva în faţa dumneavoastră. Eu aş vota în Consiliul de Administraţie dacă s-ar ridica problema aceasta. Să-l aducem, să-l vadă toată lumea, inclusiv aceste câteva persoane care ne toacă de dimineaţa până seara cu aberaţiile pe care le-am spus, după care trebuie dus înapoi acolo sau arhivat, pentru că, altfel, în ţară nu o să aducem fiecare investitor străin să-l băgăm în tezaur şi să spunem acesta este aurul”, a afirmat Isărescu.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News