Emilian Isaila comenteaza faptul ca am avut nevoie de 17 ani ca sa castigam ca pe vremea lui Ceausescu.
Ne-a luat 17 ani, o revolutie si cateva mineriade ca sa atingem puterea de cumparare din 1989, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica.
Cu ce s-a ocupat Romania in acesti 17 ani? Dupa cifrele de mai sus, se pare ca a taiat frunze la caini. Dar lucrurile sunt putin mai complicate. In acest timp s-a reformat o economie, care in 1989 era de stat, pentru ca astazi majoritatea dintre noi sa lucreze in sectorul privat. Nu ca ar fi mai bine, dar asta-i realitatea. In 1989, toti oamenii aveau slujbe si salarii. Munceai, nu munceai, ceva, ceva tot castigai. Intre timp situatia s-a schimbat in rau.
Acesti ani au produs o clasa de milionari nascuti din afacerile cu statul si din drenarea banilor blocati dupa prabusirea dictaturii Ceausescu. Sa nu uitam ca la inceputul deceniului noua, Romania a incaput pe mana mostenitorilor Partidului Comunist si a durat ceva pana cand sistemul politic s-a reformat. Daca s-a intamplat acest lucru.
In aceasta perioada, foarte multi oameni tineri si calificati au luat drumul Occidentului pentru a-si face un rost, in timp ce in Romania erau salarii de mizerie. Nici acum nu sunt mari, dar macar in cateva domenii e competitie, iar persoanele calificate sunt platite mai bine. O astfel de veste pare deprimanta la prima vedere, dar in ea se afla si un sambure de speranta. Daca am reusit sa ne intoarcem din dezastrul economic in care ne-a aruncat regimul Iliescu, desavarsit de cel al lui Constantinescu, daca am reusit sa supravietuim cumplitului an 1997 cand Romania a fost in pragul falimentului, inseamna ca momentul unei schimbari radicale a calitatii vietii nu e atat de departe. Poate o generatie, dar au fost sacrificate atatea incat una in plus nu mai conteaza.
Ce e socant si nedrept in toata aceasta poveste? Numarul mare de averi facute in aceasta perioada tulbure. O perioada in care se faceau afaceri fara a se plati taxe, o perioada in care coruptia a reprezentat un stil de viata. Aceste averi au fost construite pe spinarea celor care aveau mari sperante in 1989 ca Romania se va schimba peste noapte. Istoria acestor 17 ani e plina de tunuri imobiliare si de privatizari dubioase. De fapt, „bunurile oamenilor muncii” din 1989 au trecut in proprietatea privata a celor care printr-un noroc le aveau in grija in vremea Revolutiei.
Daca ne uitam in urma, toate schimbarile din istorie au invingatori si invinsi. Ce mi se pare dramatic in aceasta situatie e faptul ca, pentru scurta vreme, in 1989 Romania a avut intreaga lume la picioare. Nesansa de a veni in fruntea tarii „un emanat” ajuns la televiziune in conditii neclare a facut ca Romania sa intoarca spatele Occidentului vreme de aproape zece ani. A fost nevoie de decizia nepopulara a aceluiasi presedinte Constantinescu de a fi alaturi de NATO in conflictul din fosta Iugoslavie ca sa intram din nou in carti. Acum ca a inceput sfarsitul tranzitiei, ma intreb cu groaza ce-o sa-i raspund fiicei mele peste ceva vreme cand o sa ma intrebe ce am facut in acesti 17 ani.
Recomandările noastre
