Emilian Isaila: "Am aflat pe la 14 ani ca fac parte dintr-o generatie speciala. M-am dus sa dau examen la liceu si erau cinci pe un loc."
Am intrebat-o pe mama de ce suntem atat de multi. Observasem din scoala generala ca, atunci cand eram intr-a cincea, cei dintr-a opta erau mai putini. Se opreau pe la litera „F”, in comparatie cu noi, care atinseseram litera „N”. Am intrat la liceu cu note mediocre, pe la jumatatea plutonului, salvat de „Dobrogea la patrat” a lui Geo Bogza, primul meu text in proza original pentru ca „tocmai comentariul asta nu-l invatasem”, i-am spus mamei dupa examen.
De fapt, nu invatasem multe comentarii, dar ce sa-i zic femeii ca s-o pregatesc pentru o nota proasta. Cred ca decreteii au comentariile in sange. Media la examen a fost 6,12, o nota care i-a dezamagit total pe ai mei, care erau obisnuiti cu 8, 9 si mai rar cate un 10 din care storceam cat de mult fotbal puteam. Adica, daca se-ntampla sa iau o nota maxima la una dintre materiile importante, nu mai invatam nimic o saptamana si jucam fotbal pe rupte in spatele blocului, scotandu-le ochii alor mei cu zecele la fizica.
Asa ca, dezamagire totala, chiar si eu eram un pic suparat, dar lipsa de talent la matematica, vertijul de comentarii si dragostea pentru fotbal nu aveau cum sa dea impreuna un scor mai bun.
Primul meu contact fizic cu generatia a fost in acea vara, in curtea liceului, cand incercam cu disperare sa ajung la listele cu rezultate, sa vad daca am intrat. Geamul de la avizier s-a spart. S-au auzit urlete si injuraturi si asa am realizat ca fac parte dintr-o generatie puternica si numeroasa.
In primul trimestru, imediat dupa ce m-am apucat de fumat, un coleg de clasa mi-a explicat repede misterul numerelor mari si, la sfarsit, m-a intrebat cinic: „Pe tine au vrut sa te pastreze sau ai aterizat din greseala?”. N-am stiut ce sa-i raspund si n-am avut niciodata curajul sa-i pun intrebarea asta mamei. Cand l-am avut, nu mai avea rost. Nu mi-ar fi dat un raspuns cinstit, la cat de mandra era de mine ca n-am ajuns sa sap santuri, asa cum imi prevestise.
Dar in toata adolescenta am fost bantuit de banuiala ca am nimerit din intamplare pe lume sau, mai bine zis, dintr-un exces de reglementare. Pana in decembrie 1989 aveam un disconfort sincer sa fac parte din aceasta generatie. Tot timpul eram prea multi si n-aveam loc in licee, in facultati, in cazarmi, in fabrici, in restaurante, in discoteci, la strand, la film. Eram alungati, si tot binele se termina cu putin inaintea noastra.
Nu-mi gaseam locul, nu-mi gaseam drumul. Credeam doar in cartile in care ma refugiam si unde descopeream ca nu sunt singur. Si voi ati simtit la fel. Singuri, alungati, pierduti printre cuvintele stalcite ale lui Ceausescu, va intrebati mereu ce cautati aici.
Cred ca decreteii sunt cei mai marcati de evenimentele din decembrie 1989. Acolo a avut loc cea de-a doua nastere a lor. Ca atunci cand au venit pe lume, multi se intreaba daca „a fost sau n-a fost” dragoste, revolutie, dar trecand din nou peste incertitudinea facerii, si-au urmat destinul si, probabil, vor salva o natiune.
Cititi si http://www.evz.ro/isaila
Recomandările noastre
