Emilian Isaila: "Ce se va intampla cu miile de functionari care aveau o singura menire?"

Nu mai avem nevoie de stampile. Cred ca se exagereaza! Poate nu mai avem asa, la modul filosofic, dar stiu cativa contabili care si-ar zbura creierii daca ar trebui sa renunte la ele definitiv. Intreaga lor viata s-a desfasurat in jurul stampilei. Cand ajungeau la birou, primul lucru, deschideau cu religiozitate sertarul unde se afla obiectul de cult. Il scoteau cu evlavie si-l asezau pe birou. Am banuiala ca atunci cand ramaneau singuri in incapere sarutau stampila, se rugau la ea.

Daca nu suntem pregatiti pentru votul uninominal, cum sustin aberant in aceste zile cei mai lenesi dintre parlamentari, pentru o viata fara stampile cu atat mai putin.

Am o cunostinta care are o firma si care s-a imbolnavit pentru ca a ratacit stampila. Spunea ca mai bine dadea faliment. Acel obiect micut din plastic, in doua culori, cu un mecanism magic, care lasa urme de tus pe hartie reprezinta fundamentul economiei noastre de piata. Multimilionarii patriei sunt ceea ce sunt pentru ca au fost printre primii care si-au facut stampila, au fost printre primii care au invatat sa le manuiasca, sunt printre primii care au schimbat in viteza o stampila cu alta si au stiut cand s-o piarda, s-o gaseasca sau s-o distruga.

Stampila e pentru omul de afaceri roman format la inceputul anilor ‘90 ceea ce e mingea pentru un jucator de fotbal. Bogatia si saracia depind de cine si cum asaza talpa de tus pe o hartie sau alta.

Multe batalii politice s-au castigat si s-au pierdut fluturand prin fata opiniei publice tot felul de documente. Oamenii intrebau: „Au stampila?”, „Da!”. „Atunci sunt autentice.”

Chiar si noi, muritorii de rand, cei care doar i-am admirat pe posesorii de stampile, noi care eram priviti cu superioritate din spatele ghiseelor de banci, de administratii financiare sau primarii, ca nu stim unde sa punem stampila, unde sa semnam, chiar si noi n-avem incredere intr-o hartie fara stampila. Si atunci, cum va supravietui Romania fara ele?

Spuneti-mi, ce se va intampla cu sutele si miile de functionari publici a caror unica menire era aceea de a sta pe scaun si a pune al treilea rand de stampile pe un vraf de acte. Ce se va intampla cu sefii de birouri care aveau datoria sa verifice daca s-au pus corect? Ce se va intampla cu directorii de institutii a caror putere consta in faptul ca detineau stampila finala? Noroc ca traim intr-o tara in care nu ne luam in serios, pentru ca, daca brusc am refuza sa mai folosim stampile, tara s-ar opri ca un carusel scos din priza.

Iar daca e adevarat ca, odata cu aderarea la Uniunea Europeana, nu mai e nevoie de micul obiect din plastic cu mecanism magic, atunci Ministerul Sanatatii ar trebui sa infiinteze rapid un institut de dezintoxicare de stampile. O intreaga natiune e pe cale sa intre in sevraj, pierzandu-si echilibrul ce se afla in gestul mecanic de a stampila.

Chiar daca nu mai e nevoie, zic s-o luam incet. Sa le folosim chiar daca nu mai au niciun rost. Cu timpul, va deveni un joc. Contabilii, functionarii si administratorii de firme n-ar suferi un soc psihic si doar noi, muritorii de rand, vom sti ca, desi vom fi in continuare umiliti de detinatorii de stampile, de fapt nu mai e nevoie de ele.