CINEMA. Astăzi, în cadrul Festivalului Filmului European, rulează pelicula „Home”, cu renumita actriţă franceză.
Două filme foarte interesante sunt prezentate azi la Cinema Studio, în cadrul celei de-a XIII-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de câţiva ani încoace de Institutul Cultural Român (ICR). De la ora 18.00, poate fi vizionată pelicula „Acasă” („Home”), o producţie din 2008 care reprezintă în Festival Elveţia. Scris şi regizat de Ursula Meier, filmul se bucură de prezenţa în rolul principal a marii actriţe franceze Isabelle Huppert.
Aici, Huppert străluceşte întro poveste contemporană despre familie, despre izolarea care se transformă în nebunie, punând o oglindă în faţa unei lumi violente, agresive şi poluate. Pe marginea unei autostrăzi dezafectate, care se întinde printr-un ţinut liniştit şi pustiu, se află, izolată, o casă cu grădină. Familia care locuieşte aici încearcă să salveze aparenţele unei vieţi normale, atunci când lucrările se reiau şi autostrada este repusă în funcţiune. Un film despre legendara Agnès Varda
Urmează, la ora 20.00, un film documentar care nu trebuie ratat: „Plajele lui Agnès” (Franţa, 2008), un documentar biografic având scenariul şi regia semnate de Agnès Varda. Filmul este un autoportret al lui Agnès Varda, unul dintre cei mai importanţi regizori ai legendarului „nouvelle vague” francez din anii ’50-’60 („Pointe Courte”, „Cléo de la 5 la 7”), care ne dezvăluie aspecte din viaţa ei de fotograf, scenarist, documentarist, cineast, artist plastic, soţie (a regizorului Jacques Démy) şi mamă. În Bucureşti, proiecţiile au loc, în fiecare seară, la Cinema Studio şi la Muzeul Ţăranului Român, iar gala de închidere va avea loc duminica viitoare, în curtea interioară a muzeului, la ora 21.00, cu filmul turcesc „Cele trei maimuţe”. SPECTACOL
Un film şocant: „Gomorra”
Festivalul a debutat „în forţă” joi seara, prin spectacolul de gală care a avut loc la Cinema Pro, unde a fost difuzat unul dintre cele mai apreciate filme ale momentului: producţia italiană „Gomorra”, regizată de Mateo Garrone şi distinsă cu Marele Premiu la Cannes în 2008. Filmul îşi asumă cu succes lipsa de spectaculozitate şi de atractivitate facilă, sacrificându-le în favoarea intensităţii „feliilor de viaţă” brute.
Cu mijloacele unui neo-realism contemporan, se face zguduitorul portret al unei umanităţi larvare şi, în cele din urmă, subumane, semnificativă nu numai pentru mafia napolitană, aşa-numita Camorra, ci şi pentru „Gomorra”, cetatea blestemată din Biblie, tip de societate de care natura umană pare a fi irezistibil atrasă.