Irinel Columbeanu și-a împlinit ultima dorință. Imagini emoționante cu fostul milionar

Irinel Columbeanu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Irinel Columbeanu s-a întors la vila de la Izvorani, unde a locuit cu fosta lui soție, Monica Gabor, și cu fiica lui, Irina. Fostul milionar și-a dorit foarte mult să vadă pentru ultima oară proprietatea în care are atâtea amintiri, chiar dacă a ajuns o ruină.

Irinel Columbeanu s-a întors la Izvorani

Columbeanu a rămas fără bani, a fost părăsit de prieteni și a ajuns să locuiască într-un azil situat în Snagov-Ghermănești. Fostul milionar a spus că nu regretă că nu mai are vila de la Izvorani, dar că simte o emoție puternică pentru că îi aduce aminte de multe lucruri frumoase din viața sa.

„Sentimentul este amestecat, nu-mi pare rău de nimic, dar totuși simt o emoție puternică revăzând niște lucruri care mi-au fost dragi”, a spus fostul soț al Monicăi Gabor pentru Wowbiz.

Irinel Columbeanu/ Sursa foto Wowbiz

În interiorul casei, Columbeanu a regăsit mai multe obiecte personale, printre care un tablou prețios cu mama sa și fiica sa, Irina. Fostul milionar a sărutat tabloul și a fost la pun pas să plângă.

Vila de la Izvorani a ars din temelii

Vila de la Izvorani a ars în 2020. În casă se aflau mai multe obiecte de artă, mobilă, picturi murale și sculpturi, estimate la 2-3 milioane de euro. Opera de artă care a mai putut fi salvată a fost sculptura „Echilibru”, realizată de Sabin Bălașa, din fibră din sticlă și care era poziționată în livingul vilei, la parter. Palatul cu 15 camere, piscină și ponton a ars din temelii. Zece autospeciale au încercat să salveze vila, dar fără rezultat.

Vila de la Izvorani. Sursa foto Facebook

S-a ales praful de tot

Din casa fostului milionar au rămas doar pereții exteriori, iar întreaga curte este plină de bălării și gunoaie. Acoperișul prăbușit în urmă cu patru ani nu a mai fost reparat, iar pereții sunt plini de mucegai. Recent, vecinii s-au plâns că sunt șobolani în vilă și că miroase foarte urât pe stradă.