Fostul milionar și personaj monden Irinel Columbeanu a avut, în ultima perioada, multe probleme cu banii. Nici pe plan personal nu i-a mers prea bine. Acum, „Iri” a luat o decizie radicală, chiar de Crăciun.
În trecut Irinel Columbeanu obișnuia să organizeze petreceri luxoase, însă acest lucru s-a schimbat odată cu facerile care au început să „scârțâie” tot mai mult. Mai mult, după divorțul de Monica Gabor nu și-a mai găsit liniștea în brațele niciunei femei, cu toate că s-a afișat cu mai multe domnișoare tinere.
Inițial, Irinel Columbeanu a mărturisit că-și va petrece sărbătorile de iarnă alături de fiica sa, în SUA:
„Merg în America la iarnă, am vorbit cu Irina despre preferința sa, să ne vedem cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Așa cum am fost și în 2017. Data trecută am stat într-un apartament care era al Ramonei.
Acum nu știu dacă-l mai are și dacă-l mai împrumută. Mai are și el altă casă, am și văzut unde, într-un turn, în Los Angeles, mai central. Să vedem unde o să stau acum, eu nu mă autoinvit”, declara Irinel Columbeanu în urmă cu ceva timp.
Schimbare bruscă de planuri pentru Irinel Columbeanu
Însă planurile s-au schimbat brusc. Omul de afaceri nu a mai fost chemat în America de Monicăi Gabor, posibil și din cauza tensiunilor apărute în ultima perioadă. Astfel, Irinel Columbeanu a decis să onoreze invitația primită din partea lui Ali, un prieten cu afaceri în Londra și Madrid.
„Voi pleca joia viitoare la Ali, un foarte bun prieten, businessman, Londra-Madrid, care este și personaj în cea de-a treia mea carte „Chintesența”, care m-a invitat pe coasta spaniolă, la Marbella.
Azi noapte am luat decizia de a petrece împreună, și voi pleca pe data de 27 decembrie, când am găsit bilet de avion. El m-a sunat, era acolo la Porto Banus, foarte aproape. Între prieteni , când celălalt te cheamă ca să vii, nu mai întrebi de ce și nu eziți.
La fel a fost și acum 5 ani, în decembrie 2017, m-a chemat la el la Londra, am scris și în volumul 3, al cărții mele. A vrut să nu mă lase singur, tocmai murise tatăl meu pe 15 sept 2016”, a declarat Irinel Columbeanu pentru impact.ro.
Cu gândul la fetele frumoase din Spania
Mai în glumă, mai în serios, Irinel Columbeanu a recunoscut că a ales Spania și pentru fetele frumoase.
„Mă duc singur. Sunt atâtea fete frumoase acolo. În America nu mai am când să ajung. De altfel am văzut la Tv că sunt mari probleme prin aeroporturi cu zborurile”, a mai spus omul de afaceri potrivit sursei citate.