Ciclul „Familii de artişti” continuă la Galeria Romană cu expoziţia dedicată Irinei Codreanu şi lui Dragoş Morărescu, mătușă și nepot. Două lumi fascinante, irepetabile
Prima impresie a celui care intră în spațiul expoziției de la Galeria Romană, dacă face abstracție de titlul acesteia, este aceea că acolo expun mai mulți artiști. Puțin Picasso, puțin Matisse, poate și Andreescu…
Portrete, nuduri, clădiri impresionante, unele dintre ele parcă dansează, parcă râd; se bucură că au fost alese să devină personaje într-un tablou. Saltimbanci, magi, femei misterioase, peisaje, flori. Fiecare lucrare pictată într-un alt stil, ca și cum de fiecare dată pictorul își dorea să înceapă povestea lumii altfel. Peste toate acestea, însă, te izbește culoarea. Indiferent că a abordat „alambicarea” lui Picasso sau a trasat curbe a la Matisse, artistul folosește culori care îți transmit bucurie și forță. Lucrările lui Dragoș Morărescu transmit iubire: a iubit viața și arta cu patimă, asta poți înțelege.
În ultima sală de expoziții a Galeriei Romane intri într-o altă lume. Cu desene suave și, uimit, descoperi câteva sculpturi delicate, de o frumusețe răpitoare. Acestea sunt lucrările Irinei Codreanu, sculptorița, mătușa lui Dragoș Morărescu și… eleva lui Constantin Brâncuși. Alături de alți doi artiști, Irina a fost printre primii sculptori din lume care și-au extras seva creației direct de la sursa nașterii sculpturii moderne. Lucrările ei îți dau un sentiment de liniște, de familiaritate și de bucurie. Chiar sunt frumoase, perfecte…
Sunt mai mulți pictori într-unul
Soția pictorului Dragoș Morărescu, Valeria Morărescu, ne luminează de ce artistul a avut mai multe moduri de a aborda lucrările sale. De ce trăiești cu impresia că sunt mai mulți pictori într-unul. „Dragoș nu a avut un maestru, el a făcut arhitectura, pentru că așa a dorit tatăl lui. Mătușa lui, Irina Codreanu, care era în Franța, îi trimitea reviste cu expozițiile de la Paris, de la Londra”. Astfel că „Dragoș Morărescu a fost influențat de marii pictori, l-a adorat pe Picasso, - ceea ce se vede, pe Matisse; era înnebunit de tot ce era nou, nu îi plăcea clasicul. Era ieșit din tipare.
La Școala de arte frumoase era un chin pentru el să lucreze după modele cerute de profesor. Mereu încerca, intervenea să fie altfel. Arhitectura i s-a imprimat undeva în subconștient. Totdeauna căuta, schița, încerca; se vede în aceste desene cum caută piciorul și mâna să fie într-o paralelă, apoi un triunghi...”. Printre nuduri și case se află o lucrare în care apar câteva fețe bonome, care te fac să zâmbești. „Mergea pe la talcioc și acolo erau saltimbanci, care jucau un fel de spectacol destul de rustic. I-a plăcut foarte mult; i s-a părut că sunt magii lui Iisus Hristos. L-au fascinat”.
În aceeași sală este expusă o lucrare care te suprinde și ea. Poetul doctor Vasile Voiculescu - Magul. „La domnul Voiculescu se țineau întâlnirile de la Rugul Aprins, în care erau implicați foarte mulți intelectuali. Dragoș, tânăr artist, era și el acolo. Știind că a tradus Sonetele lui Shakespeare, Dragoș i-a propus să îi facă desenele la cartea de poezie, iar doctorul a acceptat. Apoi a făcut acest tablou, însă acesta nu l-a mai văzut. Doctorul Vasile Voiculescu l-a impresionat foarte mult. Era un om foarte slab din punct de vedere fizic, dar auzindu-l vorbind îl percepeai foarte puternic. Doar că nu era călugăr. Se vede aici frumusețea omului curat, pătruns de lumea din jur. Vedeți că are o coroană ca de împărat.
Parcă spune să nu treceți departe de aici. Poate fi o prăpastie... Aceasta este una dintre lucrările pe care le țin în casă. Multe din lucrările din expoziție sunt de la colecționari și le mulțumesc pentru faptul că au aceptat să le aducem aici”, spune Valeria. Dragoș Morărescu a fost un scriitor prolific și un mare iubitor și cercetător al cărții vechi românești „Era un om plin de viață, privirea lui exprimă multă forță, bucurie ( se vede și în autoportretul cu himere). A publicat multe volume de poezie. Unele le-a scris în minte, când a fost în închisoare, unde a stat 6 ani. S-a ocupat de studiul cărții vechi românești, secolele 14 - 19... Eu am donat manuscrisul la Academia Română, dar până acum nu s-a publicat. Ar fi important să se publice studiul asupra gravurii. Ar fi o carte de referință pentru români. A făcut aproximativ 2000 de fotografii de pe cărțile vechi românești, am umblat împreună pe la toate mănăstirile”, zâmbește Valeria Morărescu. Despre perioada de detenție nu vrea să povestim.
Nici soțul său nu deschidea vreodată subiectul, dar știm că i s-a tras de la o poezie a unui poet considerat legionar, publicată în copilărie. În periplul prin expoziție ne oprim și în fața lucrării în care apare atelierul artistului. Mă gândesc că e un altfel de autoportret. Aici este laboratorul din care se nasc atâtea lumi, la fel de colorat și de viu.
Nepot și mătușă
Irina Codreanu trăia la Paris. Dragoș a fost de mai multe ori la ea. Mergea cu diapozitive să îi arate ce lucrează. Dar pictorul nu s-a gândit niciodată să rămână la Irina. „A spus că vrea să își construiască viața pe propriile picioare. Nu a regretat că nu a plecat din țară. Ar fi putut rămâne în America, de exemplu. După revoluție ar fi putut pleca. Dar am zis că va fi bine...”, spune cu o oarecare amărăciune Valeria Morărescu. Dragoș a avut 45 de expoziții personale. A avut succes aici. Ultima expoziție a fost în 2002, la Târgoviște. Irina a avut la rândul ei succes la Paris.
Ea fusese eleva lui Brâncuși, în jur de zece ani. Trăia acolo, avea viața ei, succesul ei. Era o lume ... un high-life. Chiar dacă a învățat de la Brâncuși, are propriile linii, propria abordare. „Dragoș a fost un bărbat foarte frumos, l-am cunoscut la unchiul meu, când mergeam în vizită”. Din povestire reiese că a fost dragoste la prima vedere. Așa cum se întâmplă și cu cel care pătrunde în spațiile de expoziții ale Galeriei Romane: se îndrăgostește la prima vedere de arta lui Dragoș Morărescu și a Irinei Codreanu și simte că trebuie să revină de mai multe ori pentru ca bucuria să fie deplină.
Cu bucurie primesc și Emil Ene și Monica Andronic, galeriștii care, prin ceea ce fac la Galeria Romană, aduce în tenție, salvează, promovează ceea ce este românesc, profund, frumos. Expoziția este deschisă până la 1 februarie 2020, pe Bulevardul |Lascăr Catargiu, numărul 1, Piața Romană.
Expoziția este curatoriată de Vladimir Bulat, critic şi istoric de artă
„Surorile Irina și Lizica Codreanu au fost mătușile lui Dragoș Morărescu, acestea fiind surori cu mama lui Dragoș, Margareta (1900 -1986). Familia Codreanu a avut opt copii. Prima din cele amintite, sculptoriță, și cealaltă – dansatoare, au gravitat în mediile apropiate de avangarda artistică europeană a începutului de secol, și au frecventat cu regularitate atelierul lui Constantin Brâncuși, de la Paris.
Irina Codreanu (1896-1985) a urmat între 1915-1918 Academia de Belle-Arte din București. Din 1919 a frecventat cursurile Academiei de la Grande Chaumière, avându-l ca mentor pe Émile Antoine Bourdelle. Este prezentă cu lucrări în Galeria Națională a Muzeului Național al României. Este considerată o elevă și colaboratoare a marelui înnoitor al sculpturii moderne. Expoziția de față adună o selecție reprezentativă a operei grafice și sculpturale a Irinei Codreanu, lucrări care provin din colecții particulare. Sunt oferite spre desfătarea ochiului câteva sculpturi în material definitiv (piatră, bronz, ghips patinat), precum și un număr de desene de atelier, schițe și eboșe, arătând toate, deopotrivă, marea expresivitate a modelajului și a foarte bunei raportări la spațialitate și materialitate. (…) O retrospectivă cu operele artistei a fost organizată în 1968, la Sala Dalles din București, în care au figurat 26 de sculpturi și 22 de desene”, arată Vladimir Bulat.
Ei au înființat Monitorul Oficial
Dragoș Morărescu (1923-2005), provine dintr-o înstărită familie de bucureșteni, familia avocatului Ioan S. Codreanu, care a înfiinţat „Monitorul Oficial”. Tatăl său, Ștefan Morărescu (1888-1968), economist de prestigiu, cu cărţi publicate în domeniul economiei, iar mama, Margareta Morărescu, fostă Codreanu, a fost trimisă la Paris, împreună cu surorile ei, făcând şi ea o şcoală de artă. Dragoș Morărescu a locuit împreună cu părinții, din 1938 până în 1950.
În valurile naționalizărilor, au pierdut tot. Dragoș Morărescu a făcut studii de arhitectură și artă bisericească (Școala Superioară de pictură bisericească era condusă de prof. I.D.Ștefănescu și pictorul Artur Verona), a scris poezie, cărți bibliofile, el însuși dând naștere câtorva titluri de carte bibliofilă. Poate fi considerat printre primii experimentaliști ai sculpturii în metal, cel puțin în spațiul românesc, când în anii 1960 a folosit cu multă expresivitate și inventivitate tabla, sârma și diverse vase metalice vechi - drept materiale pentru întruchiparea unor idei plastice, inedite, ludice. (…) A călătorit mult prin Franța, Italia, SUA, Austria(…).