Irina Begu, eliminată de la WTA Dubai. A pierdut în două seturi cu sportiva cehă Barbora Krejcikova

Victorii pe linie pentru românce la Phillip Island Trophy. Toate jucătoarele noastre au câștigat fără probleme.

Din păcate, jucătoarea de tenis Irina Begu, locul 38 mondial, a fost eliminată, duminică, în primul tur al turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai.

Irina Begu și-a încheiat parcursul din cadrul turneului WTA 1000 de la Dubai încă din primul tur. În această dimineață, românca de pe locul 38 mondial a fost învinsă, în două seturi, de Barbora Krejcikova, scor 4-6, 2-6, după o oră și 35 de minute de joc.

Irina Begu a fost eliminată duminică în primul tur al turneului de 1.000 de puncte de la Dubai

Irina Begu a început meciul destul de bine, reușind să facă break la 0 încă din primul game, dublându-și imediat avantajul. Românca și-a menținut avansul până la scorul de 4-2, dar apoi a cedat 4 game-uri consecutive și a pierdut primul set cu 4-6.

Sportiva din Cehia și-a continuat seria de game-uri câștigate la rând și în startul setului 2, când a condus cu 0-3. Irina Begu a reușit apoi să revină în joc, dar nu a putut să mai întoarcă rezultatul, fiind învinsă cu 2-6.

Astfel, Irina Begu a fost eliminată din competiție, iar Krejcikova s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste Daria Kasatkina, cap de serie nr. 7. Pentru prezenţa în primul tur, Irina Begu va primi un punct WTA şi 12.848 de dolari.

Cu cine joacă Sorana Cîrstea și Ana Bogdan

Pe lângă Irina Begu, România mai are două reprezentante pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Dubai. Mai exact, la turneul de la Dubai vor mai evolua în primul tur şi Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea.

Sorana Cîrstea, care se află acum pe locul 70 WTA, va juca în primul tur cu Beatriz Haddad Maia (locul 12 WTA), a 11-a favorită a turneului. Cele două au mai jucat de trei ori până acum, românca obținând două victorii, în 2016, în timp ce sportiva din Brazilia a câștigat un singur duel, disputat la începutul acestui an, la Adelaide.

Ana Bogdan, ocupanta locului 76 WTA, o va înfrunta în primul tur pe Laura Siegemund (locul 130 WTA), aceasta fiind a doua confruntare dintre cele două sportive, care s-au mai întâlnit o dată în 2018, la Rabat, când nemțoaica s-a impus în două seturi. Meciurile vor avea loc mâine, programul urmând a fi anunțat ulterior de organizatori, informează eurosport.ro.