Poate a fost un semn, poate o simplă coincidență, ca numai câteva ore și un mănunchi de ani să despartă venirea pe lume a „Bulinei roșii” și a subsemnatului: 22, respectiv 23 iunie. După cum, tot ca un moment al hazardului, a fost și întâlnirea dintre noi.
Un hazard ce s-a dovedit din plin a fi unul , pentru mine, mai mult decât benefic și plin de satisafacții. Asta nu ar însemna că anii, aproape 8, petrecuți în fabrica EVZ, au fost simple plimbări prin parcul de distracții al meseriei celei mai frumoase, jurnalismul. A fost o plimbare într-un montagn russes, cu numeroase momente de vârf al satisfacției profesionale și, inevitabile pogorâri în ghețurile unor clipe mai neguroase,dar de pe urma căreia ieși mai tăbăcit. A fost o epocă a unui romantism încastrat într-o rigoare profesională, o perioadă în care nebunia frumoasă a clipei supremei satisfacții de a fi stăpânul prim al unei știri spulberă toată durerea facerii unui text. A fost o perioadă în care,veniți cu bagaje și experiențe diferite, toți „bulinarii” au fost mateloți egali în pasiune pe corabia revoluției scriiturii gazetărești. De altfel, cel puțin subsemnatul, un pensionabil romantic,precum și ceilalți oșteni ai „Bulinei roșii”, sunt legați prin firele nevăzute, dar trainice, ale unei camaraderii ce nu prea poate lăsa să se ițească patimi frivole.Mai ales că, în agende au început să apară tot mai multe locuri albe,Daniel Tomescu,Tibi Brăescu,Alex Saucă, Sorina Țăranu, Horia Tabacu, Zubi și, nu în cel din urmă rând, părintele „Bulinei”, Mihai Cârciog, fiind aburii ce învăluie mitul acestui fenomen irepetabil, dar încă statornic, EVZ.
Laurențiu Solomon, redactor secția Social/ Conflicte de muncă și Sindicate
Recomandările noastre
