Iranul reacționează DECISIV la sancțiunile impuse de SUA. Teheranul a preluat controlul TOTAL în Golful Persic
- Lucian Ionescu
- 28 august 2018, 11:08
În urma sancțiunilor impuse de SUA, Teheranul a hotărât să preia controlul deplin asupra Strâmtorii Ormuz şi astfel şi asupra Golfului Persic. Astfel, toate petrolierele și navele civile sau militare care trec prin această zonă sunt controlate de Iran.
Oficialii iranieni au mai ameninţat şi în trecut că ar putea riposta acţiunilor ostile ale SUA prin blocarea Strâmtorii Ormuz, traversată de petrolierele care livrează petrolul exportat de ţările din Golf, potrivit stiripesurce.ro
„Putem asigura securitatea Golfului Persic şi nu este nevoie de prezenţa unor străini precum SUA sau a altor ţări a căror casă nu este aici (...) Toate transporturile şi navele militare sau civile vor fi controlate şi avem o supraveghere deplină asupra Golfului Persic. Prezenţa noastră în regiune este fizică şi constantă zi şi noapte”, a spus comandantul forţelor navale ale Gardienilor Revoluţiei iraniene, generalul Alireza Tangsiri, după ce autorităţile de la Teheran au reluat ameninţările că ar putea bloca în Strâmtoarea Ormuz livrările de petrol ale statelor din Golf, ca represalii după reinstituirea sancţiunilor americane.
Liderul suprem iranian, aiatolahul Ali Khamenei, a susţinut luna trecută ideea avansată anterior de preşedintele Hassan Rouhani cu privire la posibilitatea ca Iranul să blocheze exporturile de petrol din Golful Persic, dacă propriile sale exporturi de petrol vor fi sistate în urma sancţiunilor impuse de SUA.