Iranul cere ONU să condamne atacurile teroriste contra cercetătorilor din domeniul nuclear | VIDEO

Iranul cere ONU să condamne atacurile teroriste contra cercetătorilor din domeniul nuclear | VIDEO

Iranul a trimis o scrisoare emoţională secretarului general al Naţiunilor Unite, cerând condamnarea atentatului în care a murit, ieri, un om de ştiinţă din domeniul nuclear, relatează CNN.

Autorităţile de la Teheran consideră că este vorba despre un atac terorist, pentru că autorii au acţionat exact în aceeaşi manieră ca în cazul atacurilor precedente, în care au fost omorâţi sau răniţi cercetători din domeniul nuclear iranian. Ambasadorul Iranului la ONU, Mohammad Khazaee, a declarat, într-un interviu pentru CNN, că există dovezi clare care atestă faptul că în spatele atentatului s-au aflat forţe străine. "Este de aşteptat ca secretarul general al ONU şi preşedintele Consiliului de Securitate al ONU, ca şi alte instituţii şi organizaţii importante să condamne, în termenii cei mai duri, aceste acte teroriste inumane", se arăta în scriosarea respectivă. Atacuri puse la cale de străini

Mostafa Ahmadi Roshan, un om de ştiinţă de la centrala nucleară din Natanz, a fost ucis, ieri dimineaţă, la Teheran, după ce un motociclist a plasat o bombă cu magnet sub maşina sa, un Peugeot 405. Alţi doi cercetători iranieni din domeniul nuclear au fost omorâţi în manieră similară, în ultimii doi ani.

Ambasadorul iranian Mohammad Khazaee a acuzat Israelul de atacurile respective, în timpul interviului de la CNN. "Încearcă să omoare oamenii de ştiinţă iranieni, pentru a împiedica Iranul să folosească energie nucleară în mod paşnic", a spus el. Diplomatul a adăugat că aceste atacuri teroriste sunt sprijinite de diverse "elemente", în special din Israel, dar şi din alte părţi ale lumii.

Şi alţi oficiali ai guvernului iranian au făcut aceleaşi acuzaţii, ieri, printre ei numărându-se parlamentarul Kazem Jalali, care a acuzat direct serviciile secrete din SUA şi Israel de asasinarea profesorului universitar.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) din cadrul ONU este, de asemenea, responsabilă de faptul că a divulgat informaţii despre cercetătorii iranieni altor ţări, spune agenţia de stat IRNA.

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a respins, ieri, acuzaţiile iranienilor. "Vreau să neg categoric implicarea SUA în orice fel de violenţă în interiorul Iranului", a spus ea, citată de CNN.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/acAtHhCPOCg" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News