IPS Teodosie: “Mă simt liber și sunt bucuros că pot să mărturisesc”

Pentru Arhiepiscopul Tomisuluilui, IPS Teodosie, 2018 a fost un an binecuvântat în timpul căruia nu a avut nemulțumiri. Înaltul ierarh nu s-a arătat în nici un fel deranjat că merge, din când în când în instanță, considerându-se nevinovat, liber și bucuros că poate să spună adevărul în sala de judecată.

IPS Teodosie a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că “2018 a fost un an cu daruri, cu binecuvântări, și totdeauna mergem înainte să avem mai multe daruri și binecuvântări”. Arhiepiscopul Tomisului nu a avut nemulțumiri. “Nemulțumirea pentru noi e cârtire. Și dacă vine o greutate și dacă vine o nedreptate, aceasta nu ne nemulțumuște. Cine se nemulțumește înseamnă că nu înțelege că fără de luptă nu există biruință și fără de jertfă nu există lumină a credinței. De aceea, pe toate le întâmpinăm și le biruim și mergem mai departe”, a declarat IPS Teodosie.

In urmă cu trei luni, Curtea de Apel Constanța a decis excluderea tuturor probelor administrate de DNA în cursul urmăriri penale într-un dosar în care IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă. Înaltul ierarh este judecat de doi ani în alt doszar al DNA pentru pentru obţinere fără drept de fonduri europene, el prezentându-se la fiecare înfățișare. “Faptul că trece pe acolo este o mărturisire a credinței, și aceasta. Neavând conștiința încărcată cu ceva și neavând nicio dovadă a celor care sunt puse pe hârtie, și nu există în realitate, mă simt liber și sunt bucuros că pot să mărturisesc”, a declarat IPS Teodosie. În Arhiepiscopia Tomisului sunt aproape 500 de preoți în 400 de biserici parohiale și filiale. În afară de preoți sunt și călugări și călugărițe în 38 de mănăstiri active din județul Constanța.